Sport

BRAŞOV. „Lupii” au redevenit o ECHIPĂ. Polc, IMPERIAL în meciul 4 al finalei LNH. Campioana se decide la Patinoarul „Olimpic”

 

Corona Braşov trăieşte în finala Ligii Naţionale la hochei pe gheaţă cu SC Miercurea Ciuc. După ce au pierdut primele două meciuri, la Patinoarul „Olimpic”, „lupii” s-au trezit din pumni şi au arătat mult mai bine în următoarele două dispute, care au avut loc la Miercurea Ciuc.

Astăzi, în duelul 4 al finelei, Corona a arătat din nou a echipă şi a făcut un meci de nota 10, unul perfect din toate punctele de vedere şi s-a impus cu 3-0.

Apărarea a fost la cel mai înalt nivel, toţi jucători s-au sacrificat şi au arătat dorinţă de victorie, iar Patrik Polc a reuşit un shutout de senzaţie.

Partida de la Miercurea Ciuc a început perfect pentru ai noştri, Trancă deschizând scorul într-o dublă superioritate, după o fază la care au mai lucrat Valchar şi McFadden. Din acel moment, „lupii”, ajutaţi şi de prestaţia fantastică a lui Polc, au gestionat perfect situaţia şi au ştiut să absoarbă fără probleme presiunea gazdelor. Repriza a doua a fost una „albă”, iar la jumătatea părţii a treia, ciucanii au reuşit o fază demnă de cascadorii râsului. După o agăţare a lui Klempa, gazdele au scos portarul pentru a avea avantajul numeric până când un alt hocheist al Braşovului ar fi atins pucul. Nu a fost nevoie însă ca pucul să ajungă la un jucător al Coronei pentru ca tabela să se modifice. Blackwater a încercat o pasă înapoi, dar a trimis pucul direct în poarta propriei echipe. În ultimele două minute, harghitenii au scos din nou portarul în încercarea de a egala, dar au fost taxaţi din nou. Valchar a recuperat în propria treime şi a trimis frumos în poarta părăsită.

Astfel, la general scorul este 2-2, meciul decisiv urmând să aibă loc joi seară la Patinoarul „Olimpic”.

FOTO: © Daniel Maximilian Milata, Maxim’s Sports


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare