BRAŞOV. „Lupii” au pierdut meciul 4 cu Vasas, dar rămân favoriţi la calificare

Corona Braşov a pierdut aseară meciul 4 al seriei cu Vasas, din sferturile de finală ale Erste Liga la hochei pe gheaţă. Formaţia maghiară s-a impus cu 5-2 şi a rămas în luptă, însă braşovenii rămân favoriţi la calificarea in semifinale.
Revesz, M. Nagy, Turbucz, Ozols şi Kmec au marcat pentru Vasas, golurile Coronei fiind reuşite de McFadden şi Petrer B.
Astfel, scorul seriei care se decide în sistemul cel mai bun din 7 partide este 3-1 pentru „lupi”, care mai au nevoie de un succes pentru a închide conturile. Meciul 5 va avea loc mâine, la Patinoarul „Olimpic”. Dacă Vasas se va impune, şi confruntarea a şasea se va disputa tot la Braşov, joi.
În celelalte dueluri din sferturi, după 4 jocuri, se înregistrează rezultatele: Ferencvaros – MAC Ujbuda 3-1, Sport Club Miercurea Ciuc – ACSH Gheorgheni 3-1, DEAC – Ujpest 3-1.
Dacă ACSH Gheorgheni nu va reuşi să întoarcă seria cu ciucanii şi să se califice, în semifinale, Corona se va duela cu învingătoarea seriei DEAC – Ujpest.
FOTO: Facebook Vasas Jégkorong
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

