BRAȘOV. LNH. Hocheiști repetenţi. Corona, eliminată de modesta Dunărea Galaţi

Când nu respecţi sportul, indiferent care este acesta, ești pedepsit crunt. Așa s-a întâmplat cu hocheiștii de la Corona Brașov, care și-au bătut joc de semifinala Ligii Naţionale cu Dunărea Galaţi.
Elevii antrenorului Jerry Andersson au tratat superficial meciul decisiv al seriei, disputat astăzi în Moldova, nu au jucat nimic și, în final au pierdut, 2-3, în faţa unei echipe care nu putea să le pună probleme dacă ar fi evoluat la un sfert din potenţial. Prin evoluţia lor, hocheiștii îmbrăcaţi în galben-albastru și-au bătut joc de cei aproape 200 de fani care au sacrificat o zi și au mers la Galaţi pentru a fi alături de idolii lor.
După cele două victorii cu 6-1 reușite la Patinoarul „Olimpic”, care au arătat exact diferenţa de valoare dintre cele două formaţii, Corona a arătat cum nu trebuie să se prezinte o echipă la un astfel de meci.
Saluga a deschis scorul în minutul 9, după o pasă excelentă a lui Klouda. Gazdele au egalat cu două minute înainte de pauză, când Chernenko a trecut ca la antrenament de un Pysarenko absent și l-a învins simplu pe Fulop. Au urmat două reprize în care nu s-a jucat nimic. Ai noștri au crezut că golul va veni de la sine, în timp ce gazdele, extrem de limitate, nu s-au putut apropia de multe ori de poarta lui Fulop. Finalul partidei a fost unul nebun, cei doi portari întrecându-se în gafe. În minutul 59, după un angajament în zona neutră, pucul a ajuns la Donika, iar acesta a plecat nestingherit spre poarta adversă și l-a învins pe Fulop. După doat 16 secunde, portarul moldovenilor, Onodi, a greșit, pucul a ajuns la Arpad Mihaly, care a restabilit egalitatea. Gazdele au marcat golul victoriei cu 29 de secunde înainte de final. T. Biro a șutat modest, de departe, Fulop a respins ca un începător, iar Szocs a trimis în plasă.
Dunărea s-a impus cu 3-2, a câștigat seria cu 3-2 și s-a calificat în finala Ligii Naţionale la hochei pe gheaţă.
Astfel, Corona a ratat și ultimul obiectiv al sezonului, unul în care a câștigat doar un trofeu, Cupa României.
Minutul 60 – Final. Corona iese rușinos din lupta pentru titlu în Liga Naţională la hochei pe gheaţă.
Minutul 60 – Gol Dunărea. Cu 30 de secunde înainte de final, Fulop gafează nepermis, iar Szocs profită și înscrie. 3-2.
Minutul 59 – GOOOOL Corona. Reacţie imediată a „lupilor”. O greșeală a lui Onodi este speculată de brașoveni. A marcat Arpad Mihaly. 2-2.
Minutul 59 – Din păcate, o nouă evoluţie slabă a brașovenilor poate fi taxată de o echipă modestă.
Minutul 59 – Gol Dunărea. După un angajament, pucul sare la Donika, iar acesta îl învinge pe Fulop. 2-1.
Minutul 58 – Molnar ratează și el o mare ocazie, faţă în faţă cu Onodi.
Minutul 58 – Istvan Nagy și Klouda revin pe gheaţă.
Minutul 58 – Goga revine pe gheaţă.
Minutul 56 – Eliminări în ambele echipe. Istvan Nagy de la Dunărea, 2 minute pentru joc cu crosa ridicată, Klouda, de la Corona, 2 minute pentru barare cu crosa. Se joacă tot 5 contra 4.
Minutul 56 – Eliminare la Dunărea. Goga, 2 minute pentru ţinere.
Minutul 55 – Mai sunt doar cinci minute din timpul regulamentar și ai noștri nu reușesc să marcheze.
Minutul 50 – Fulop are o intervenţie incredibilă în faţa lui T. Biro.
Minutul 50 – Arpad Mihaly revine pe gheaţă.
Minutul 48 – Eliminare la Corona. Arpad Mihaly, 2 minute pentru întârzierea jocului. Greșeală mare a căpitanului care a aruncat pucul peste mantinelă din propria treime.
Minutul 45 – Arpad Mihaly trage din unghi, Onodi nu are probleme.
Minutul 41 – A început repriza a treia.
Minutul 40 – Pauză. După două reprize, Dunărea Galaţi – Corona Brașov 1-1.
Minutul 40 – Papp revine pe gheaţă. Superioritate ratată de Corona Brașov.
Minutul 39 – Petres ratează incredibil, de la un metru de poartă.
Minutul 38 – Eliminare la Dunărea. Papp, 2 minute pentru piedică.
Minutul 32 – Brașovenii scapă pe contraatac, dar șutul lui Obsut este respins de Onodi.
Minutul 29 – „Lupii” domină partida, dar nu reușesc să se desprindă pe tabelă.
Minutul 24 – Saluga trage bine dintre cercuri, la colţul scurt, dar Onodi are o inetervenţie excelentă.
Minutul 21 – Donika ajunge faţă în faţă cu Fulop, iar portarul Coronei reușește să apere.
Minutul 21 – A început repriza a doua.
Minutul 20 – Pauză. După prima repriză, Dunărea Galaţi – Corona Brașov 1-1.
Minutul 18 – Gol Dunărea. Chernenko îl păcălește prea ușor pe Pysarenko și îl învinge pe Fulop. 1-1.
Minutul 17 – Încă o paradă a lui Fulop, la șutul trimis de Istvan Nagy.
Minutul 16 – Fulop intervine perfect la șutul dintre cercuri trimis de Ede Mihaly.
Minutul 15 – Saluga și Klouda puteau majora avansul „lupilor”, dar Onodi a fost la post.
Minutul 11 – În tribune sunt vreo 200 de brașoveni, care domină autoritar fondul sonor.
Minutul 9 – GOOOOOL Corona. Klouda găseșete o nouă pasă decisivă, îl pune pe Saluga faţă în faţa cu Onodi, iar slovacul nu greșește. 0-1.
Minutul 8 – Virag are o ocazie bună de gol, dar Onodi reușește să blocheze.
Minutul 6 – Onodi se opune în două rânduri la șuturile trimise de Molnar.
Minutul 3 – Partida este condusă de Valentin Lascăr și Lehel Gergely.
Minutul 3 – Antal este izbit de mantinelă de Papp, arbitrii nu dictează eliminarea care se impunea.
Minutul 2 – Fulop are prima intervenţie la șutul lui Ryabenko.
Minutul 1 – A început meciul.
17.37 – Până la urmă, gălăţenii se decid să iasă pe gheaţă.
17.33 – Startul meciului întârzie. Hocheiștii de la Dunărea Galaţi nu au apărut încă pe gheaţă, unde sunt de ceva vreme brașovenii și arbitrii.
Prima finalistă a Ligii Naţionale la hochei pe gheaţă se va cunoaște în urma meciului decisv al seriei Corona Brașov – Dunărea Galaţi, care va începe la ora 17.30, în Moldova.
Până acum, cele două echipe au câștigat partidele disputate în faţa propriilor suporteri. Dunărea s-a impus cu 4-1 și 4-3 (d. prel), iar „lupii” au egalat la general, după două victorii cu 6-1 la Patinoarul „Olimpic”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





