Sport

BRAȘOV. LIVETEXT. Corona nu merge în finala Cupei României la hochei și ratează primul obiectiv al sezonului

 

Minutul 60 – Final. Corona pierde, 1-2, meciul cu Sport Club Miercurea Ciuc, nu se califică în finala Cupei României și ratează primul obiectiv al sezonului.

Minutul 60 – „Lupii” scot portarul. Mai sunt 31 de secunde. Lacroix cere time out.

Minutul 57 – Corona s-a instalat în treimea adversă. Klempa ratează dintre cercuri. 

Minutul 56 – GOOOOL Corona. „Lupii” revin în meci după reușita lui McDonald. 1-2.

Minutul 52 – Filip revine pe gheață.

Minutul 50 – Eliminare la Corona. Filip, 2 minute pentru agățare.

Minutul 48 – Solarev scapă pe contraatac, Toke reușește să apere. 

Minutul 46 – Corona a început mai bine repriza a treia, dar nu reușește să marcheze golul care să o readucă în meci. 

Minutul 41 – A început repriza a treia. 

Minutul 40 – Pauză. După două reprize, Corona Brașov – Sport Club Miercurea Ciuc 0-2.

Minutul 39 – Ciucanii sunt în efectiv complet. 

Minutul 36 – McGregor revine pe gheață.

Minutul 35 – Gol Sport Club Miercurea Ciuc. Ciucanii înscriu în 4 contra 3. A marcat Wood. 0-2.

Minutul 35 – Eliminare la Corona. Zsolt Molnar, 2 minute pentru atac incorect. 

Minutul 34 – Nervii cedează și a pare o primă repriză pugilistică. De la Corona, McGregor a primit 2 minute pentru durități, în timp ce Papp, de la Sport Club Miercurea Ciuc a primit 5 minute plus pedeapsă de meci de rea conduită pentru lovire cu capul. 

Minutul 32 – Joc încâlcit, cu multe greșeli ale „lupilor”.

Minutul 26 – „Lupii” nu reușesc să își creeze ocazii, ciucanii domină jocul în aceste momente. 

Minutul 22 – Gol Sport Club Miercurea Ciuc. Korenko șutează de la linia albastră, Kana deviază și pucul intră în plasă. 0-1.

Minutul 21 – A început repriza a doua. 

Minutul 20 – Pauză. După prima repriză, Corona Brașov – Sport Club Miercurea Ciuc 0-0.

Minutul 19 – Toke apără excelent în fața lui Robert Peter. 

Minutul 15 – Onodi reține pucul șutat de McDonald.

Minutul 15 – Klempa revine pe gheață.

Minutul 13 – Eliminare la Corona. Klempa, 2 minute pentru piedică.

Minutul 12 – Onodi are o intervenție excelentă în fața lui McDonald, iar Toke îl blochează pe Valchar. Două ocazii mari la cele două porți.

Minutul 9 – Deși Federația Română de Hochei pe Gheață a anunțat că va aduce arbitri din Belarus pentru meciurile de pe 22 și 23 decembrie, confruntarea de astăzi este condusă de oficiali români. Centrali sunt Zsolt Csomortani și Istvan Mathe, iar arbitri de linie au fost delegați Attila Andre și Botond Redai.

Minutul 8 – Imre Bors revine pe gheață. 

Minutul 6 – Eliminare la Sport Club Miercurea Ciuc. Imre Bors, 2 minute pentru joc cu crosa ridicată.

Minutul 5 – Mihaly trage de lângă linia albastră, Gliga deviază pucul, dar acesta ocolește poarta lui Onodi. 

Minutul 3 – Rokaly scapă de fundașii Coronei, dar trage peste poartă.

Minutul 2 – Titular în poarta Coronei este Toke, la Sport Club Miercurea Ciuc apără Onodi.

Minutul 1 – A început meciul. 

La ora 15.00, la Patinoarul „Olimpic”, începe confruntarea Corona Brașov – Sport Club Miercurea Ciuc, ultima din grupa B a Cupei României la hochei pe gheață.

Până acum, ambele combatante au câștigat partidele cu Sportul Studențesc, astfel că în marea finală va accede echipa care se va impune în duelul direct.

FOTO: Zoltan Tamasi


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button