Sport

BRAȘOV. Liga Națională, ultima șansă pentru „lupi”. Cernica: „Am convingerea că vom lua titlul”

 

Hocheiștii de la Corona Brașov au avut parte de un sezon dezastruos până acum. Deși și-au îndeplinit obiectivele propuse, unele mult sub ceea ce ar fi normal, „lupii” sunt departe de așteptări, iar de la ultimul trofeu câștigat au trecut aproape doi ani.

Pentru echipa noastră rămâne Liga Națională, ultima șansă de a salva acest sezon.

„Normal, nici mie nu mi-a covenit că am pierdut Cupa României, dar pentru mine, întotdeauna, obiectivul principal a fost campionatul intern. Pentru acest sezon, obiectivele au fost locurile 1-3 în Cupa României şi în Liga Naţională şi calificarea în play-off-ul Erste Liga. Am terminat pe locul 3 în Erste Liga. Play-off-ul, acolo se joacă pentru locul 1. În rest, clasamentul final este cel de la terminarea sezonului regulat, deci noi am terminat pe 3. Chiar a fost rezonabil. Urmează play-off-ul în Liga Naţională şi au am convingerea că vom lua titlul. Tot noi cu Ciuc ne vom «bate». Dacă terminăm primii sezonul regulat şi ne învinge Gheorgheni în semiifinale, e clar că putem vorbi despre un sezon ratat”, a comentat președintele secției de hochei de la Corona, Emilian Cernica.

El a vorbit şi despre aducerea lui Greg Lindqvist la începutul sezonului, în condiţiile în care lumea aştepta prelungirea contractului lui Juluis Penzes: „Penzes avea un angajament în Kazahstan, pe care îl are şi acum. Totuşi, dacă forţam lucrurile, el venea. Din două motive nu am prelungit cu el. Vorbeşte doar rusă şi slovacă şi pentru mine a fost o problemă. Apoi, îl ştiam pe Lindqvist. Știam că este un antrenor bun, dar îi ştiam şi meteahna… Nu am ţinut cont, însă, că anii au trecut şi meteahna s-a adâncit. Acum regret. A avut mână liberă la jucători, din păcate au fost rateuri. S-a văzut de la început. Acum, dacă va câştiga campionatul, e clar că Penzes va fi prima opţiune pentru sezonul viitor”.

Emilian Cernica a vorbit şi despre problemele cu ruşii Peretiagin şi Dorofeev, care au ratat play-off-ul Erste Liga din cauza problemelor cu vizele. „Dacă veneau de la 1 august era altceva, aveam mai mult timp. Avem o legislaţie alambicată şi proastă. Totul s-a întâmplat din cauza birocraţiei. Am documente care arată acest lucru. Dacă nu ai un departament în club care să se ocupe strict de acest lucru, este greu. Cu Dorofeev am rezolvat, îl aşteptăm şi pe Peretiagin. În mod normal, ambii vor juca în play-off-ul Ligii Naţionale.

Despre bugetul echipei, Cernica a comentat: „Nu pot spune acum bugetul final pe acest sezon, însă salariul maxim este 4.300 de euro. Cel mai slab plătit stranier are 2.800 de euro. O medie salarială este în jur de 2.000 de euro. Nu sunt salarii mari. Nu ne-am permis nici să aducem nouă stranieri, dintre care să joace şase, cum fac alţii”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare