BRAȘOV. Liga Mol. „Lupii” au pierdut și cu Dunaujvaros

După ce joi a cedat în fața celor de la Fehervar, Corona Brașov a suferit astăzi încă o înfrângere la Patinoarul „Olimpic” în Liga Mol la hochei pe gheață, 1-4 cu Dunaujvaros.
Maghiarii au deschis scorul prin Azari în minutul 37, Mihaly restabilind egalitatea cu cinci secunde înainte de a doua pauză. Din păcate, în ultima repriză, Becze și Dansereau au fructificat două superiorități ale oaspeților, iar Ozols a punctat pe final în poarta goală și Dunaujvaros a plecat cu toate punctele de la Brașov.
În clasament, Corona ocupă poziția a treia, cu 32 puncte din 19 meciuri. În față sunt MAC Budapesta, 37 p – 16 m, și DVTK Jegesmedvek, 34 p – 15 m. Dunaujvaros este a patra cu 31 puncte din 16 meciuri.
În Liga Mol, urmează o pauză, următoarea partidă a „lupilor” fiind pe 13 noiembrie, tot la Patinoarul „Olimpic”, cu DVTK Jegesmedvek.
FOTO: Daniel Maximilian Milata
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

