BRAȘOV. LIGA 4. Meciuri tari în week-end. AS „SR” și Precizia Săcele au deplasări grele
Etapa a 19-a a Ligii 4 brașovene la fotbal propune două partide extrem de interesante, dueluri între formațiile de pe primele patru poziții.
Liderul AS „SR” Brașov se deplasează la Tărlungeni, pentru confruntarea cu gruparea locală, Inter, ocupanta locului 4. Cele două au fost față în față în această iarnă, într-un meci amical, încheiat la egalitate, 0-0. Apoi, la Zărnești, se va desfășura confruntarea Olimpic – Precizia Săcele, una care se anunță la fel de interesantă. Ambele partide se vor disputa sâmbătă, de la ora 11.00.
„Vom întâlni o echipă foarte bine organizată din punct de vedere defensiv. În amicalul din iarnă nu am putut marca. Cred că din acel meci jucătorii noștri au avut de învățat. Am mare încredere în ei. Ne dorim să câștigăm toate partidele și să promovăm în Liga 3. Am pregătit foarte bine acest joc și suntem în grafic. Știm că rivalii își doresc să ne învingă, dar important este ceea ce vom reuși noi să facem. Nu mă interesează ce va fi la Zărnești, eu sunt preocupat de echipa mea. Dacă Zărneștiul va obține un rezultat pozitiv cu Săcele, va fi un bonus și pentru noi”, a declarat antrenorul Florin Stângă.
Titular în tur, portarul Daniel Mutu și-a pierdut postul, fiind înlocuit de Albert Popa, în special pentru a se respecta regula folosirii juniorilor.
„Îmi aștept rândul. Avem nevoie de juniori pe teren, iar din cauza accidentărilor s-a ajuns în situația asta. E dificil pentru mine, dar înțeleg situația și aștept să vină vremuri mai bune și pentru mine. Sâmbătă vom avea un meci greu. Întâlnim o echipă bună a campionatului. Totuși, nu cred că ar trebui să avem probleme. În tur, rivalii ne-au egalat la ultima fază. Atunci și eu am avut o parte de vină. Acum sper să câștigăm”, a menționat Mutu.
În fine, Marian Popescu a punctat: „Vom avea un meci greu până vom înscrie. După ce o vom face, lucrurile vor intra în normal. Întâlnim o echipă care se apără foarte bine, dar care nu cred că ne poate pune probleme pe faza ofensivă. Cred că, după noi, Olimpic Zărnești este cea mai bună echipă din campionat și se va impune în meciul cu Săcele. Ar fi bine să ne desprindem în clasament. Nu ar mai fi presiunea atât de mare”.
Etapa a 19-a a Ligii 4 brașovene va debuta mâine, la ora 17.30, cu duelul Inter Cristian – Prietenii Rupea, celelalte confruntări, care se vor disputa sâmbătă, de la ora 11.00, fiind: Chimia Orașul Victoria – Aripile Brașov, ACSM Codlea – Avântul Dumbrăvița, Olimpic Voila – ACS Steagu Roșu Brașov, Cetatea Homorod – ACS Colțea 1920 Brașov, Carpați Berivoi – Voința Hurez.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.