Sport

BRAȘOV. LIGA 4. Două zile până la derby-ul campionatului. Cine va ierna pe primul loc, AS „SR” Brașov sau Precizia Săcele?

 

Turul Ligii 4 brașovene la fotbal se va încheia sâmbătă, în ultima etapă fiind programat duelul primelor două clasate, AS „SR” Brașov și Precizia Săcele, formațiile care luptă pentru câștigarea campionatului și accederea în barajul de promovare în Liga 3.

Săcelenii au încercat tactica agresivă, ideea fiind să pună presiune. Antrenorul Mihai Stere a anunțat chiar că echipa nu se va prezenta la meci, dacă nu vor fi delegați cei mai buni arbitri posibili, iar Octavian Goga, șeful AJF, nu va fi observator. Pe aceeași idee a mers și managerul sportiv Aurel Bărbuță. În schimb, la AS „SR” este mai mult calm.

„Este un meci pe care îl așteptăm cu nerăbdare. Am ajuns într-un punct în care putem aborda jocul cu încredere. Ne-am pregătit foarte bine. Sperăm că nu vom avea probleme medicale la ora partidei, să avem lotul complet. Respectăm adversarul, știm că cei de la Săcele au aventajul că sunt de mai mult timp împreună, este al treilea an la nivelul Ligii 4. Sunt acolo jucători valoroși, dar sperăm ca din lupta de pe gazon să ieșim învingători”, a declarat antrenorul Lucian Petre, care a continuat: „Coman este principalul lor marcator, dar nu îl luăm în calcul doar pe el. Realizările lui reprezintă o muncă de echipă. La fel este cazul lui Damian de la noi. El nu putea singur. E un efort colectiv. Ei sunt atacanți și asta e meseria lor, să bage mingea în poartă. Săcele este o echipă echilibrată, nu întâmplător este acolo sus. În conjunctura actuală, se poate spune că, poate, pornim cu prima șansă, dar totuși trebuie să ne gândim că Săcele este o grupare  închegată acum mult timp, cu destule meciuri jucate în această formulă și cu o pregătire în vară mult mai lungă decât a noastră. Noi, însă, ținem să dovedim în această confruntare directă că nu întâmplător suntem pe primul loc. Normal că ne-ar plăcea să câștigăm, să punem trei puncte între noi și contracandidata noastră și să luăm o opțiune în lupta cu Săcele pentru câștigarea campionatului”.

„E un meci important al turului, care va decide ocupanta primului loc. Sper că vor fi mulți oameni în tribune, care ne vor susține. Merităm asta, suntem pe primul loc. Îi așteptăm pe fani să vină lângă noi, avem nevoie de ei. Este o presiune, însă una pozitivă, nu una care să te tragă în jos; o presiune care te motivează. E adevărat că cei de la Săcele au fost mai vocali, noi vrem să demonstrăm pe teren. Nu ne stă în caracter să facem astfel de lucruri, suntem un club care tinde la un nivel mai înalt și nu ne place să ne bălăcărim în lucruri tipic românești”, a menționat căpitanul „galben-negrilor”, Daniel Mutu.

„Ese un eveniment frumos pentru oraș, este drept suntem la nivelul Ligii 4, dar în acest moment acesta este nivelul fotbalului la Brașov. Sperăm că vom câștiga și că vom încheia turul pe un loc unde nu ne-am gândit că putem să ajungem, ținând cont că adversara de sâmbătă avea o lună de pregătire când noi creionam lotul. Cred că este o performanță că ne luptăm pentru locul 1 și sperăm că sâmbătă vom face un prim pas spre promovare”, a menționat vicepreședintele Nicu Badea, el menționând că organizarea va fi la cel mai înalt nivel: „Nu știm câți suporteri de la Săcele vor veni, dar totul este pregătit pentru ei. Vor avea intrare separată, exact ca la un meci de Liga 1. Sectorul destinat galeriei oaspeților este gata. Ne-am bucura să vină cât mai mulți. Galeria noastră va fi acolo, la locul ei. Biletele sunt tipărite, vor fi două case deschise pentru a merge rapid vânzarea”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button