Sport

BRAȘOV. Liga 4. AS „SR” Brașov joacă la Voila; Derby local pe „Carpați”

 

Liderul Ligii 4 la fotbal, AS „SR” Brașov, joacă mâine, de la ora 11.00, în deplasare, cu Olimpic Voila, în runda a șaptea a sezonului.

„Le-am spus și băieților, în această etapă vom avea doi adversari, echipa din Voila și terenul de acolo, care este unul foarte prost. Sper să se mobilizeze și să trecem și peste acest hop și să continuăm să adunăm puncte. În orice condiții, noi trebuie să ne impunem jocul. Vom întâlni o echipă de luptă, obișnuită cu terenul de acolo, care va reprezenta un avantaj pentru gazde. Noi ne antrenăm pe un gazon excelent și trebuie să ne obișnuim repede cu cel de acolo”, a declarat antrenorul „galben-negrilor”, Lucian Petre.

În clasament, Olimpic Voila ocupă poziția a noua, cu 9 puncte acumulate în cele șase etape disputate până acum.

De la aceeași oră, la Brașov, pe Stadionul „Carpați” va avea loc primul derby local al sezonului, ACS Colțea 1920 Brașov – ACS Steagul Roșu Brașov.

Deși se află deja la cinci puncte în spatele liderului, cei de la Colțea se gândesc la promovare, antrenorul Șerban Moraru comentând: „Nu sunt mulțumit de modul în care am început acest sezon, au fost meciuri ușoare, pe care trebuia să le câștigăm, dar nu am reușit. Am făcut egal la Cristian, la Berivoi. Puteam avea un parcurs mai bun, sunt puncte pierdute. Sunt sigur că vom câștiga partida cu Steagul Roșu, am mare încredere în băieți. Nu este un meci special. Eu îmi doresc să promovăm. Avem un lot foarte bun pentru nivelul acesta și nu vrem să batem pasul pe loc, să mai pierdem un an la Liga 4”.

De partea cealaltă, vicepreședintele celor de la ACS Steagul Roșu Brașov, Edi Gherghe, a punctat: „Există o rivalitate cu cei de la Colțea, dar va fi un meci ca oricare altul. Ambele echipe vor să câștige, cine va fi mai bun, va reuși. Noi nu ne gândim la promovare în acest moment. Nu avem un buget pentru un asemenea obiectiv. În momentul în care vom avea bugetul necesar pentru a ne «bate» la promovare, o vom face”.

O altă partidă interesantă a rundei va avea loc la Codlea, unde formația locală, ocupanta poziției a doua a clasamentului, se va duela cu Precizia Săcele, gruparea de pe ultimul loc al podiumului.

Programul complet al etapei a șaptea a Ligii 4 brașovene: ACSM Codlea – Precizia Săcele; Inter Cristian – Aripile Brașov; Inter Tărlungeni – Chimia Orașul Victoria; Olimpic Zărnești – Voința Hurez; Olimpic Voila – AS „SR” Brașov; Cetatea Homorod – Prietenii Rupea; Carpați Berivoi – Avântul Dumbrăvița; ACS Colțea 1920 Brașov – ACS Steagul Roșu – Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button