BRAȘOV. Laszlo Balint: „Vrem maximum din partida cu Oţelul Galaţi”

Oţelul Galaţi și FC Brașov, două echipe aflate în lupta pentru evitarea retrogradării, se vor confrunta sâmbătă, de la ora 18.00, în etapa a 20-a a Ligii 1.
Pentru gălăţeni, care sunt pe penultimul loc, cu 12 p, disputa cu „stegarii” poate reprezenta ultima șansă de a rămâne în lupta pentu menţinerea în primul eșalon, un eventual insucces fiind în mare măsură biletul pentru Liga 2. De partea cealaltă, „stegarii” sunt pe pozţia a 11-a, cu 20 p, la două lungimi de ultimul loc retrogradabil, și un succes la Galaţi ar fi extrem de important. Din tabăra brașoveană vor lipsi doi oameni importanţi, Bencun și Juric, eliminaţi în confruntarea cu Astra Giurgiu.
„Dacă ne uităm pe cifre, se poate spune că este un meci al suferinţei, chiar dacă noi stăm mai bine decât gruparea din Galaţi. Este o perioadă destul de lungă în care nu am mai câștigat. Oţelul este la limită, probabil presiunea va fi mare pe rivali în acest duel. Trebuie să îi împiedicăm să câștige cele trei puncte. Mergem la Galaţi să obţinem maximum. Chiar dacă și un punct ar fi util, cu o remiză sâmbătă am putea ajunge sub linie. Ne lipsesc doi jucători, dar sunt convins că vom face un meci bun. Juric a fost o piesă importantă în angrenajul echipei, atât în amicalele din Turcia, cât și în primele meciuri oficiale. A făcut acea eroare în partida cu Astra, este conștient că a greșit, dar din punct de vedere al atitudinii nu putem să îi reproșăm nimic. Cine va intra și va juca pe postul lui trebuie să se ridice la nivelul arătat de Juric. Este un post important, mai ales că în acea zonă evoluează Florin Cernat, omul care conduce jocul rivalilor. Trebuie să evităm să le facem cadouri adversarilor. Chiar dacă pe hârtie pornim cu prima șansă, nu va fi ușor”, a declarat „secundul” „galben-negrilor”, Laszlo Balint.
„Oţelul este o echipă puternică, dar nu e de speriat”
La rândul său, Cristi Ganea, autorul golului brașovenilor din partida cu Astra Giurgiu, a opinat: „Mergem la Galaţi cu un moral ridicat după remiza cu Astra Giurgiu. Chiar dacă nu am câștigat, acel punct ne-a ajutat pe plan psihic. Vom face totul să «scoatem» maximum din confruntarea de sâmbătă, să ne întoarcem la Brașov cu cele trei puncte. Oţelul este o echipă puternică, dar nu e de speriat. Vrem să câștigăm”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





