Sport

BRAȘOV. Junioarele III de la Corona se „bat” pentru o medalie

 

Echipa de handbal junioare III de la Corona Brașov, antrenată de Mihaela Seifer Ciobotaru şi Eugen Ciulei, va juca, de mâine până duminică, la Sf. Gheorghe, în turneul final al Campionatului Național. Până acum, formația noastră a reușit 31 de victorii, pierzând un singur meci.

La turneul final Corona va evolua în grupa B, alături de CSȘ Bacău, Grupul Școlar Energetic Rm. Vâlcea și CSȘ Drobeta Turnu Severin. În grupa A au fost repartizate CSM București, Pegasus Tg. Mureș Chimia Rm. Vâlcea și CSȘ 2 Baia Mare. Primele două clasate în fiecare serie se vor califica în semifinale.

„Cel mai important lucru pentru mine, la acest turneu final, este meciul pe care o să îl am în faţă zi de zi. Normal că toate echipele care s-au calificat la turneul final îşi doresc medalie, dar nu vreau să mă gândesc doar la medalie şi să scăpăm din vedere paşii pe care trebuie să îi urmăm până să ajungem acolo. Normal că simţim presiune, normal că sunt şi emoţii mari dar vom face totul pentru a le transforma în emoţii constructive. Avem o echipă frumoasă şi sper ca fetele să termine acest campionat aşa cum ştiu eu că îşi doresc”, a declarat antrenoarea Mihaela Seifer Ciobotaru.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button