BRAȘOV. Încep semifinalele LNBF. Dan Calancea: „Sunt ferm convins că avem argumentele necesare pentru a ne califica în finală”
Olimpia CSU Brașov și CSM Satu Mare încep mâine duelul din semifinalele Ligii Naționale la baschet feminin, care se va decide în sistemul cel mai bun din trei meciuri. Prima confruntare va avea loc vineri seară, de la ora 18.00, la Satu Mare. Partida a doua este programată joi, sub Tâmpa, iar dacă va fi nevoie de un joc decisiv, acesta se va disputa în nordul țării, pe 15 aprilie.
„Pentru ceea ce au reușit fetele până acum, merită să le fie făcute statui. Sunt ferm convins că avem argumentele necesare pentru a spera la calificarea în finală. Satu Mare este favorită certă, din toate punctele de vedere, dar acest aspect nu înseamnă că rivalele sunt deja calificate în ultimul act. Noi ne vom juca șansa până la capăt”, a menționat tehnicianul Dan Calancea.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.