Sport

BRAȘOV. Încă un hocheist canadian la Corona!!!

 

Pe site-ul oficial al grupării Corona Brașov s-a anunțat, astăzi, încă un transfer în cadrul secției de hochei.

În haita „lupilor” pentru sezonul 2019-2020 a intrat și fundașul canadian Nelson Armstrong, în vârstă de 25 de ani.

El s-a născut în orașul Peterborough (provincia Ontario), are o înălțime de 185 de centimetri și 93 de kilograme.

A început hocheiul în orașul natal, la Peterborough Petes, iar în perioada 2011-2013 a evoluat în campionatul universitar american NCAA, la Saint Lawrence.

După o revenire în orașul natal (unde a jucat în OHL pentru Peterborough Petes), s-a reîntors la universitate, evoluând în perioada 2014-2017 pentru echipa univeristății din Prince Edward Island în campionatul universitar canadian USports.

Nelson Armstrong a absolvit universitatea, fiind licențiat în economie.

În a doua parte a sezonului 2016/2017 a decis să facă pasul spre hocheiul profesionist, semnând cu Florida Everblades (ECHL).

În sezonul 2016/2017, pentru echipa respectivă a jucat 14 meciuri și a realizat 4 puncte.

A urmat un nou sezon la Florida Everblades, fiind folosit în 39 de meciuri în sezonul regulat (realizând 16 puncte – 4 goluri și 12 pase decisive) și în două dispute de play-off.

Sezonul trecut a evoluat pentru Milton Keynes Lightning în campionatul profesionist al Marii Britanii (EIHL).

Pentru Milton Keynes Lightning a fost cel mai bun marcator dintre fundașii echipei, reușind 11 goluri și să ofere 24 de pase decisive (realizând un total de 35 de puncte).

De asemenea, în Marea Britanie a urmat cursuri post-universitare (master) în administrarea afacerilor la Universitatea din Buckingham.

Altfel, conform sursei citate, Erik Roy si Everett Clark nu vor mai face parte din echipa Coronei pentru noul sezon, din cauza unor motive personale ce îi aduce în imposibilitatea de a mai călători în Europa. Ei au devenit liberi de contract.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button