BRAŞOV. Ilie Stan, nervos pe toată lumea. După 0-6 cu Slobozia, de la „eu cer răbdare şi susţinere”, până la „dacă nu jucam în 10 oameni din minutul 2 nu pierdeam”. În rest, bâlbâieli şi explicaţii „0”
FC Braşov a fost demolată astăzi de Unirea Slobozia, 0-6 (detalii aici: UMILINȚĂ, numele tău e FC BRAȘOV! I-au… SLOBOZIT!), în runda a treia a Ligii 2. Echipa antrenată de Ilie Stan nu a jucat nimic în 5 dintre cele 6 reprize de până acum, arătând ceva doar în partea a doua a disputei cu Viitorul Pandurii Tg. Jiu, din prima etapă.
FC Braşov nu are nici o idee pe plan ofensiv, iar defensiv lucrurile stau la fel de prost, cu greşeli de interpretare a jocului, erori de plasament incredibile chiar şi pentru Liga 2.
După meciul cu Slobozia, „Iliesta” a venit în faţa presei nervos, nu a dat nici o explicaţie, la orice întrebare s-a răstit şi a avut chiar afirmaţii aberante, cum ar fi: „dacă nu jucam în 10 oameni din minutul 2, nu pierdeam acest meci”. Probabil, presa e de vină că echipa lui arată jalnic şi nu joacă nimic.
Parcă FC Braşov a fost prima echipă care a jucat în inferioritate în istoria fotbalului, aşa s-a comportat Ilie Stan, care a spus că în aceste condiţii nu a putut face nimic. Când i s-a transmis că tot astăzi, Ripensia Timişoara a câştigat şi chiar a marcat în 10 oameni, Stan a spus simplu: „da, dar ei au jucat în deplasare (?????? – n.r.)”.
„Ce poţi să mai faci când echipa primeşte cartonaş roşu în minutul 2? Ce sa fac? Jucătorii încă se obişnuiesc cu Liga 2. A fost un impact. Trebuie răbdare. Sunt jucători care au calitate, trebuie să le dăm încredere. Altfel, aduceam şi noi, ca alţii, fotbalişti de 4-5 mii de euro (chiar, de ce nu se fac publice contractele conducerii şi antrenorilor de la FC Braşov, plătite din bani publici, aşa cum a cerut preşedintele PSD Braşov în Consiliul Local? – n.r.). Eu cer răbdare, susţinere şi să terminăm cu această adversitate. Ce să spun mai mult, ce analiză să fac când jucăm în 10 oameni din minutul 2. Suntem la început… Ce să fac într-o lună şi jumătate, trebuie timp. Cum să construieşti echipa? E nevoie de linişte, încredere. Nu e uşor, ca nu sunt Mafalda. Am pierdut un joc pe care niciodată nu îl pierdeam dacă jucam 11 contra 11. Ce ghinion”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.