Sport

BRAȘOV. Handbalistele de la Corona s-au bătut singure la Brăila și locul 3 e tot mai departe

 

Dunărea Brăila și Corona Brașov s-au duelat în această seară, în etapa a 12-a a Ligii Naționale la handbal feminin, cele trei puncte, importante în lupta pentru poziția a treia, rămânând pe malul Dunării.

Confruntarea nu a fost câștigată de formația antrenată de Costică Buceschi, ci a fost pierdută de brașovence, care s-au întrecut în ratări incredibile, campioane fiind, de departe, Chiper și Dincă. Fără poartă până prin minutul 55, Dedu și Mârcă fiind inexistente, iar Hossu, care a reușit câteva intervenții nu a fost lăsată prea mult între buturi, cu o apărare care nu a știut cum să o blocheze pe Tiron și cu ratări exasperante din situații clare, Corona nu putea să obțină mai mult în această partidă, deși nici adversara nu a etalat un handbal de mare calitate. În final, Dunărea Brăila s-a impus cu 28-26 (16-12), și-a păstrat poziția a treia și s-a distanțat de echipa noastră în clasament, unde are acum cu 6 puncte în plus.
Până prin minutul 50, fără a face ceva deosebit, brăilencele au stat mai mereu la 4-5 lungimi în fața brașovencelor, dar pe final au tremurat. Dedu a început să apere, Corona s-a apropiat la două lungimi, dar Chiper și Țăcălie au ratat față în față cu portarul advers și punctele ai rămas la Brăila.

„A fost un meci de deplasare în care jocul nu ne-a ieşit aşa cum ne-am fi dorit şi aşa cum ne-am pregătit. Am avut prea multe ratări din situaţii de unu la unu iar asta ne-a costat şi de această dată. Totuşi, chiar dacă au greşit mult, nu am cum să nu apreciez efortul fetelor de a lupta până la final pentru un rezultat bun. Din păcate, nu a fost să fie. În acest meci, nu toate jucătoarele de bază au putut să îşi aducă aportul maxim, iar asta s-a simţit în jocul nostru. Am avut şi plusuri, dar şi minusuri. Tragem linie, ne luăm învăţămintele şi mergem mai departe pentru că urmează o deplasare în Polonia pentru meciurile din Cupa EHF, aşa că nu avem mult timp să plângem după această înfrângere”, a declarat la final tehnicianul Bogdan Burcea.

Pentru Corona Brașov au marcat: Briscan, Chiper, Pricopi și Cartaș – câte 4, Zamfir – 3, Neagu, Dincă și Hotea – câte 2, Rațiu – 1.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare