BRAȘOV. Handbalistele de la Corona au revenit în țară. Mariana Târcă: „Nu mă gândeam la o înfrângere la un astfel de scor”
Handbalistele de la Corona Brașov au revenit astăzi în țară, după ce ieri au pierdut, 24-37, în fața formației BBM Bietigheim, în prima manșă a turului al doilea preliminar al Cupei EHF.
Despre confruntarea de aseară, în urma căreia Corona mai păstrează doar șanse teoretice de calificare, antrenoarea Mariana Târcă a comentat: „Am început prost repriza a doua, am făcut foarte multe greşeli iar asta le-a dat posibilitatea adversarelor să îşi pună în valoare două dintre principalele lor arme, şi anume contraatacul şi faza a doua. La scorul acesta nu sunt multe de spus, însă din punctul meu de vedere, nu aceasta este diferenţa reală de scor dintre noi şi ele. Nu mă gândeam la o înfrângere la un astfel de scor, mai ales după felul în care am jucat în prima repriză. E drept, în partea a doua a meciului, ele au şi schimbat puţin tactica şi au introdus în teren un pivot foarte înalt, de 1.92, care ne-a cam pus probleme în condiţiile în care nouă ne lipsea talia din centru apărării. Una peste alta, trebuie să acceptăm că aceasta a fost situaţia în Germania, să vedem ce putem îndrepta până la returul de acasă şi să facem totul pentru a da tot ce avem mai bun. Nu este un moment uşor, e greu să te mobilizezi după un astfle de scor, dar nu avem altă variantă. A fost un joc pe care nu l-am putut gestiona aşa cum ne-am fi dorit atât din cauza absenţelor cât şi a greşelilor care s-au făcut”.
Din păcate, în Germania, Corona a mai pierdut o jucătoare, Danila Corban completând lista accidentatelor pe care se mai află Carmen Cartaș și Andreea Pricopi.
„De parcă nu era suficient că lipseau oricum Pricopi şi Cartaş, am fost puşi în situaţia în care Daniela Corban s-a accidentat şi ea. Singură, la antrenamentul oficial a făcut o mişcare greşită şi a simţit că i s-a blocat genunchiul. La prima vedere, medicul este de părere că este vorba de o entorsă, dar vom vedea mai multe după investigaţii. În aceste condiţii, fără un centru de meserie, nu a fost uşor să ne facem jocul şi au apărut o mulţime de probleme, iar asta s-a văzut şi pe tabelă”, a adăugat antrenoarea Mariana Târcă.
FOTO: Facebook ASC Corona Brasov Official
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.