Sport

BRAȘOV. Greg Lindqvist revine la Corona Brașov!?!

 

Chiar dacă a reușit un rezultat O.K. în Erste Liga, unde a ajuns în semifinale, echipa de hochei pe gheață Corona Brașov a avut parte de un sezon modest, în care a ratat ambele trofee interne, Cupa României și titlul în Liga Națională, cucerite de Sport Club Miercurea Ciuc.

Deși momentan nu este nimic oficial, conducătorii secției lucrează la echipa pentru sezonul viitor. Din informațiile noastre, antrenor principal va fi Greg Lindqvist, suedezul care a mai pregătit formația de la poalele Tâmpei. Tehnicianul a discutat deja cu mai marii grupării, le-a transmis condițiile în care va reveni, ultimul pas fiind semnarea contractului.

Totodată, la Corona ar ajunge doi jucători cu care Lindqvist a lucrat la Ferencvaros în ultimele trei sezoane, funașul finlandez Juhamatti Hietamaki – care a mai jucat la Brașov între 2012 și 2015 – și centrul canadian Jereme Tendler. O altă mare lovitură ar putea fi reprezentată de întoarcerea fundașului Kevin Wehrs.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button