Sport

BRAȘOV. Florin Stângă: „Îmi doresc ca suporterii noștri să vină să ne susțină. Avem nevoie de ei”

 

AS „SR”, liderul Ligii 4 brașovene la fotbal, va juca sâmbătă, de la ora 11.00, în etapa a 21-a, la Codlea, cu ACSM, echipa de pe poziția a șasea a ierarhiei. După ce a ieșit cu bine dintr-o serie de meciuri cu formațiile din partea superioară a ierarhiei, formația antrenată de Florin Stângă va avea de acum partide mai accesibile.

„Întâlnim un adversar care în tur a avut evoluții foarte bune. Nu știu ce s-a întâmplat în retur, când nu a mai fost la același nivel. Asta contează mai puțin pentru noi. Important este să facem un joc bun, să câștigăm meciul și să nu mai ratăm atât de mult. Am suferit la acest capitol până acum. Am încredere că vom depăși acest moment. Nu mai avem probleme de lot, au revenit Rusu și Vârlan. Îmi doresc ca suporterii noștri să vină să ne susțină. Este important să îi avem în spate și vreau ca, de la meci la meci, să fie cât mai mulți alături de noi. Lumea cred că este mulțumită de rezultatele noastre și e important ca împreună să realizăm lucruri frumoase”, a declarat antrenorul Florin Stângă.

„Eu nu am reușit să mă adaptez ușor. Am avut probleme și cu accidentările. Nu am putut să vin la toate antrenamentele, pentru că trebuie să merg și la liceu. Este o diferență față de ce am făcut la Prejmer. Acolo nu erau antrenamente și mi-a fost greu la început. Sper că voi fi în lot pentru meciul cu Codlea, iar dacă voi avea ocazia să joc, voi da tot ce pot”, a punctat Dragoș Taraș, în timp ce Andrei Maxim, al treilea portar al „galben-negrilor”, a menționat: „Mă pregătesc bine. Florin mi-a spus de la început care e situația, nu e nici o problemă. Mă antrenez în continuare și, dacă va fi nevoie de mine, voi fi pregătit”.

Celelalte confruntări ale rundei, care se vor disputa tot sâmbătă, de la ora 11.00, sunt: Inter Cristian – Precizia Săcele, Inter Tărlungeni – Aripile Brașov, Olimpic Zărnești – Chimia Orașul Victoria, ACS Colțea 1920 Brașov – Voința Hurez, Olimpic Voila – Prietenii Rupea, Cetatea Homorod – Avântul Dumbrăvița, Carpați Berivoi – ACS Steagu Roșu Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button