Sport

BRAŞOV. Federaţia Română de Handbal, prima POZIŢIE OFICIALĂ în CAZUL CORONA

 

A fost o zi importantă în cazul handbalistelor de la Corona Braşov, care au folosit pentru recuperare o terapie cu laser, intrzisă de regulamentele Agenției Mondiale Antidoping.

Mai multe jucătoare au fost audiate astăzi la Agenția Națională Anti-Doping (ANAD), însă Federaţia Română de Handbal a anunţat o primă poziţie oficială.

Comisia de Disciplină a forului a precizat, printr-un comunicat, că toate handbalistele de la Corona Braşov au fost suspendate provizoriu. Oricum, jucătoarele erau în stare de suspendare din momentul în care au fost notificate de ANAD, pentru ca, în cazul în care ele vor fi suspendate pentru folosirea terapiei cu laser, perioada să înceapă din momentul respectiv, nu din cel al anunţării verdictului final.

„Comisia Centrală de Disciplină autosesizată conform art. 9.1 din Regulamentul Disciplinar constată:

În data de 25/11/2019 Comisia de audiere a sportivilor și personalului asistent din codul A.N.A.D. a dispus suspendarea provizorie a sportivelor următoare, conf. art. 50, alineat 1 din Legea 227/2006:

Bazaliu Bianca Maria, începând cu data de 25/11/2019

Hosu Daciana, începând cu data de 25/11/2019

Laslo Cristina, începând cu data de 25/11/2019

Pentru aceste motive, Comisia Centrală de Disciplină, văzând că sunt îndeplinite condițiile legale, statutare și regulamentare, recunoaște Hotărârea Comisiei de audiere a sportivilor și a personalului asistent și constată că dreptul de joc în competițiile organizate de F.R.H., A.J.H., A.M.H.B. a sportivelor Bazaliu Bianca Maria, Hosu Daciana și Laslo Cristina este suspendat începând cu data de 25/11/2019 până la data stabilită conform Hotărârii A.N.A.D.

Comisia Centrală de Disciplină autosesizată conform art. 9.1 din Regulamentul Disciplinar constată:

În data de 26/11/2019, Comisia de audiere a sportivilor și a personalului asistent din codul A.N.A.D., a dispus notificarea sportivelor:

Buceschi Eliza Iulia

Bucur Daria

Lopătaru Ana Maria

Nolevska Natasha

în vederea audierii și cercetării privind utilizarea sau tentativa de a utiliza o substanță sau metodă interzisă ce constituie o abatere a regulamentelor antidoping și suspendarea provizorie din activitatea sportivă în conformitate cu prevederile art. 50 din Legea 227/2006.

Pentru aceste motive, Comisia Centrală de Disciplină, văzând că sunt îndeplinite condițiile legale, statutare și regulamentare, recunoaște Hotărârea Comisiei de audiere a sportivilor și a personalului asistent și constată că dreptul de joc în competițiile organizate de F.R.H., A.J.H., A.M.H.B. a sportivelor Buceschi Eliza Iulia, Bucur Daria și Nolevska natasha este suspendat, începând cu data de 26/11/2019 până la data stabilită conform Hotărârii A.N.A.D.

Comisia Centrală de Disciplină autosesizata conform art. 9.1 din Regulamentul Disciplinar constată:

În data de 29/11/2019, Comisia de audiere a sportivilor și a personalului asistent din codul A.N.A.D., a dispus notificarea sportivelor:

Tîrcă Sorina Maria

Neagu Marilena Alexandrina

Popescu Mihaela Diana

Pătuleanu Elena Andreea

Pavicevic Ivona

Tymoshenkova Viktoriya

Chiricuță Andreea Elisa

Ciuciulete Andreea Georgiana

Gomes Barbosa Elaine

Gogîrlă Alicia Maria

în vederea audierii și cercetării privind utilizarea sau tentativa de a utiliza o substanță sau metodă interzisă ce constituie o abatere a regulamentelor antidoping și suspendarea provizorie din activitatea sportivă în conformitate cu prevederile art. 50 din Legea 227/2006.

Pentru aceste motive, Comisia Centrală de Disciplină, văzând că sunt îndeplinite condițiile legale, statutare și regulamentare, recunoaște Hotărârea Comisiei de audiere a sportivilor și a personalului asistent și constată că dreptul de joc în competițiile organizate de F.R.H., A.J.H., A.M.H.B. a sportivelor Tîrcă Sorina Maria, Neagu Marilena Alexandrina, Popescu Mihaela Diana, Pătuleau Elena Andreea, Pavicevic Ivona, TyMoshenkova Viktoriya, Chiricuță Andreea Elisa, Ciuciulete Andreea Georgiana, Gomes Barbosa Elaine și Gogîrlă Alicia Maria este suspendat începând cu data de 29/11/2019 până la data stabilită conform Hotărârii A.N.A.D.

Comisia Centrală de Disciplină autosesizată conform art. 9.1 din Regulamentul Disciplinar constată:

În data de 03/12/2019, Comisia și audiere a sportivilor și a personalului asistent din codul A.N.A.D., a dispus notificarea sportivelor:

Lăcătuș Claudia Eugenia

Căprar Oana Maria

în vederea audierii și cercetării privind utilizarea sau tentativa de a utiliza o substanță sau metoda interzisă ce constituie o abatere a regulamentelor antidoping și suspendarea provizorie din activitatea sportivă în conformitate cu prevederile art. 50 din Legea 227/2006.

Pentru aceste motive Comisia Centrală de Disciplină, văzând că sunt îndeplinite condițiile legale, statutare și regulamentare, recunoaște Hotărârea Comisiei de audiere a sportivilor și a personalului asistent și constată că dreptul de joc în competițiile organizate de F.R.H., A.J.H., A.M.H.B. a sportivelor Lăcătuș Carla Eugenia și Căprar Oana Maria este suspendat începând cu data de 03/12/2019 până la data stabilită conform Hotărârii A.N.A.D”, se arată în comunicatul de pe site-ul Federaţiei Române de Handbal.

CITEŞTE ŞI: 

CAZUL CORONA BRAȘOV. Toate jucătoarele au fost chemate la ANAD! Viitorul arată sumbru!

CAZUL CORONA BRAȘOV. „Genocid medical”!!! Paralelă cu…

BRAȘOV. Ultimele noutăți în CAZUL CORONA. Alte 4 handbaliste au recunoscut că au făcut terapie cu laser

CAZUL CORONA. ANUNȚUL Federației Europene de Handbal… Perspective sumbre!

BRAȘOV. Corona, la mâna ANAD! FRH va pune în aplicare decizia imediat ce va fi înștiințată!

CAZUL CORONA SE EXTINDE. ALARMANT! „Există informații și despre alte discipline sportive din zona Brașovului”!!!

BRAȘOV. Corona, în corzi

BRAȘOV. Protecția Coro(a)nei

CAZUL CORONA BRAȘOV. Noi precizări de la Gloria Bistrița… / 16 „galben-albastre” în vizor!!!

UPDATE. Horațiu Pașca, despre CORONA BRAȘOV: „Club de infatuați și aroganți”!!! Bistrița ar fi dat în vileag cazul cu suspiciunile de dopaj care au afectat și echipa națonală!!!

Corona Brașov, „ATACATĂ” de Gloria Bistrița!!! CE SOLICITĂ?!… Antrenorul Horațiu Pașca este TRANȘANT!!!

BRAȘOV. Anchetă pentru abuz în serviciu în CAZUL CORONA

CAZUL CORONA. Tomas Ryde aruncă „BOMBA” în presa suedeză. Site-ul WADA îl contrazice însă

CAZUL CORONA BRAȘOV și în L’Equipe! Ce a scris Eurosport?!…

CAZUL CORONA BRAȘOV. Analiza COSR…

CAZUL CORONA BRAȘOV. Alexandru Dedu: „E o greșeală majoră făcută”!

Zbor frânt la Corona Brașov

BRAȘOV. CAZUL CORONA. EXCLUSIV. Nici Buceschi, nici Bucur nu merg în Japonia!!!

Naționala de handbal feminin pleacă în Japonia fără handbalistele de la CORONA BRAȘOV. Cum arată lotul

BRAȘOV. Cristina Neagu, mesaj pentru handbalistele de la CORONA. „Suntem alături de voi!”

CAZUL CORONA BRAȘOV. „Este vorba despre SUPRAVIEȚUIRE”!

BRAȘOV. CUTREMUR LA CORONA. Trei jucătoare în pericol de suspendare pentru că ar fi folosit o terapie interzisă

CORONA BRAȘOV. Cum s-ar fi petrecut faptele în cazul celor 3 handbaliste suspectate că au încălcat regulamentul antidoping?!…

CORONA BRAȘOV. Primarul Scripcaru, despre cazul celor trei handbaliste suspectate că au încălcat regulamentul antidoping…

CORONA BRAȘOV. DE CE se „elimină complet termenul de dopaj”?!…

CAZUL CORONA BRAȘOV. Laslo și Bazaliu au dat probe de sânge și de urină!!! Ce suspendări riscă…

CAZUL CORONA BRAȘOV. „Măsuri greu de suportat, dacă va fi adevărat”!

BRAŞOV. REACŢIA CLUBULUI CORONA în cazul în care e suspectat că a încălcat regulamentul antidoping…

CAZUL CORONA. Câte handbaliste de la echipa brașoveană mai rămân în lotul României?!…


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare