Sport

BRAȘOV. EXCLUSIV. Fostul mare tenisman Traian Marcu vrea să salveze Baza „Olimpia”

 

Baza „Olimpia” a ajuns în paragină, în acest moment terenurile de tenis de acolo nefiind folosite. Complexul a fost scos la licitație de Consiliul Județean, dar la primele două „strigări” nu s-a prezentat nimeni.

Fostul mare tenisman brașovean Traian Marcu este decis să salveze baza, având un proiect care implică și formarea unor secții de tenis, aducerea de turnee pentru copii în parteneriat cu Federația Română de Tenis și, în final, readucerea la Brașov a turneului challenger, organizat de Ion Țiriac, care a dispărut de ceva vreme.

„Am decis că este momentul să mă implic la Baza «Olimpia», pentru că mă doare când văd ce se întâmplă acolo. Am făcut un proiect și sunt convins că putem reuși. Să vedem cum se poate face preluarea, vrem să fie totul legal și să plătim chiria cerută de C.J. Trebuie să ne organizăm cât mai repede, e foarte mult de lucru acolo. Oricum, anul acesta este pierdut, pentru că baza arată jalnic. Trebuie refăcută total. Proiectul gândit conține și înființarea unor secții de tenis și organizarea de turnee în colaborare cu FRT. Totodată, ne dorim ca «Brașov Challenger» să revină acasă”, ne-a declarat Traian Marcu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button