BRAȘOV. Eliza Buceschi: „Cred că în acest moment suntem la 50-60% din potenţialul echipei”
Corona Brașov continuă să pregătească noul sezon al Ligii Naționale de handbal feminin, în care obiectivul va fi ocuparea unui loc pe podium.
Până acum, în meciurile amicale, formația noastră a suferit câteva înfrângeri, însă tehnicianul Costică Buceschi a precizat că în acest moment rezultatele sunt în plan secund.
Și Eliza Buceschi, venită în această vară de la Dunărea Brăila, a vorbit pentru prosport.ro despre perioada de pregătire, dar și despre noua echipă a Coronei.
„Mă simt foarte bine la Brașov. Îmi place colectivul, îmi place lumea de pe lângă echipă şi mai ales oraşul, chiar dacă nu am avut pe atât de mult timp pe cât mi-aş fi dorit să merg să văd tot. Îmi place foarte mult ceea ce am găsit aici. Ne-am antrenat destul de mult vara asta şi am făcut foarte multe antrenamente fizice. Acum încercăm să îmbunătăţim de la meci la meci, de la antrenament la antrenament ceea ce putem. Este o perioadă necesară în viaţa unui sportiv, în perioada precompetiţională. Cred că în acest moment suntem de abia la 50-60% din potenţialul echipei. Nu ne-am omogenizat, suntem multe jucătoare noi, mai avem de muncit până la startul campionatului şi eu cred că o să reuşim. Nu mă deranjează în nici un fel că la Braşov este proiect 100% românesc, eu sunt deschisă oricărei situaţii. Însă cum am mai spus, am jucat şi împreună cu jucătoare străine, am fost şi în afară, iar pentru mine asta contează mai puţin. Eu sunt la fel de deschisă să lucrez atât cu antrenor, cât şi cu colege, jucătoare străine, cum sunt şi cu cele din România. Poate fi un avantaj că suntem numai românce și că am mai jucat împreună, însă eu consider că atunci când vine vorba despre handbal şi despre performanţă nu contează atât de mult limba pe care o vorbeşti, cât felul în care eşti tu ca şi jucător, ca şi om. Asta cred că este cel mai important. Îmi doresc foarte mult o clasare care să ne asigure prezenţa în cupele europene anul viitor, dar îmi doresc să jucăm un handbal frumos şi să închegăm o echipă cu un joc modern”, a declarat Eliza Buceschi.
Centrul Coronei a vorbit și despre echipa națională, unde speră să revină: „Mă simt bine, dar am învăţat în timp faptul că sunt momente în care corpul îţi dă nişte semnale pe care trebuie să ştii să le interpretezi. După pauza asta pe care am avut-o m-am recuperat, acum nu mai am nici o durere, dar trebuie să am grijă de corpul meu şi eu sper ca în acest campionat să fiu scutită de accidentări dacă se poate. Eu fac tot ce îmi stă în putinţă şi am grijă, dar nu se ştie niciodată. Tot ce pot eu să fac este să mă pregătesc cât de bine pot. Acum am mai multă grijă de mine, de recuperarea mea, de alimentaţie şi de tot ce ţine de viaţa unui sportiv profesionist. Nu ştiu şi nici nu aş putea să spun eu când voi reveni la echipa națională. Tot ce pot să spun este că eu voi face tot posibilul să joc handbal la cel mai înalt nivel, mă voi antrena cât mai bine, voi face totul să am jocuri bune, iar mai departe vom vedea ce se va întâmpla”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.