Sport

BRAȘOV. Edi Grosu:: „Mereu am simţit că pot câştiga o etapă în oricare mare tur”

 

Ciclistul brașovean Edi Grosu, care concurează pentru echipa Nippo-Vini Fantini, este unul dintre tinerii sprinteri ce pot ajunge sus în perioada următoare. Deja, Grosu se „bate” cu greii specialității în curse importante.

Recent, rutierul brașovean a participat în clasica Milano-San Remo.

„Am avut parte de prima Milano-San Remo din carieră, o cursă cu o tradiţie foarte mare şi care m-a făcut să o trăiesc mult mai intens decât celalalte competiţii. M-am simţit neaşteptat de bine. Nu ştiam cum o să reacţionez la o distanţă aşa mare, apoi această nesiguranţă m-a făcut să greşesc. Din păcate, la un kilometru de vârful lui Poggio şi la șase kilometri de sosire am rămas în spate din primul grup. Sunt mulţumit şi fericit, dacă aş fi avut cel puţin o experienţă înainte, cu siguranţă sâmbătă aş fi fost în grupul din frunte”, a declarat Grosu pentru Fanatik.

Edi Grosu, care în acest an a ocupat poziția a doua într-o etapă din Turul Omanului și a prins top 10 în Tirreno Adriatico, a vorbit despre obiectivele din 2017, un sezon în care echipa sa nu a fost invitată în Turul Italiei: „Încerc să devin unul dintre cei mai puternici sprinteri din pluton, nu am o echipă puternică şi asta mă defavorizează, dar sunt încrezător şi ştiu ceea ce pot. Obiectivele mele de acum încep, primul ar fi cursa de 3 zile de la De Panne care este peste 2 săptămâni. Apoi, obiectivul principal impus de echipă este Turul Japoniei. Anul acesta vreau să câştig cât mai multe compeţii UCI. Mereu am simţit că pot câştiga o etapă în oricare mare tur. Forma mea fizică e în creştere pe măsură ce concurez. În viitorul apropiat sper să reuşesc să mă impun în marile competiţii”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare