BRAȘOV. Echipa de hochei Corona este în regres vizibil! Semeni vânt, culegi furtună…
Corona Brașov, club care trăiește din bani publici, în foarte mare măsură bugetul fiind asigurat de Primărie, iar suma nu este deloc mică, pare că lucrează împotriva propriilor interese, cel puțin la secția de hochei pe gheață. Iar bugetul nu este mai mic față de sezonul trecut.
Dacă la handbal banii sunt cheltuiți cu cap și, după un sezon mai mult decât slab, s-a conștientizat faptul că, dacă tot oferi salarii mari, e bine să aduci sportivi de valoare, la hochei este un regres clar față de campionatul precedent.
În această vară s-a renunțat, poate prea ușor, la un om care anul trecut a avut un rol important, dacă nu esențial, preparatorul fizic Adrian Mărtinaș, un profesionist, a cărui muncă s-a văzut pe gheață. Apoi, s-au pierdut hocheiștii care au devenit idolii tribunei, ai fanilor, care spre lauda lor, an de an, își cumpără abonamente și îi aplaudă pe favoriți indiferent de ceea ce arată ei pe gheață. Din păcate, până acum în acest sezon, suporterii au dat bani pe ceva care nu le aduce nici o satisfacție, doar seri umilitoare.
Revenind, nu s-a reușit prelungirea contractelor celor mai buni hocheiști de atac din sezonul trecut, Tomas Klempa și Ian McDonald. Nu s-au concretizat multe transferuri, iar în final s-a adus ce s-a putut sau, mai bine zis, ce a rămas de pe piața transferurilor. Deși se pare că și-ar fi dorit să continue, Garrett Clarke nu a mai fost dorit. Exact răutatea și devotamentul pentru echipă pe care le-a arătat Clarke lipsesc în acest sezon.
Rezultatele vorbesc de la sine. Corona este a doua cea mai slabă echipă din Erste Liga, după gruparea secundă a clubului Viena Capitals, care în 12 meciuri a reușit o singură victorie, probabil vă întrebați cu cine… Cu „lupii” Brașovului, bineînțeles. În Liga Națională, Corona a reușit „performanța” de a pierde și cu Dunărea Galați. Cu Sport Club Miercurea Ciuc, care a cheltuit foarte eficient bugetul din acest sezon aducând hocheiști cu meciuri multe în KHL, ai noștri nu au mișcat. Deși este devreme, iar sezonul e lung, ceea ce s-a întâmplat până acum nu oferă nici un motiv de optimism.
În fine, echipa a părăsit Cupa Continentală după ce a primit o lecție de hochei din partea ungurilor de la DVTK. Nu se știe exact care a fost obiectivul echipei în această competiție, pentru că nu a fost anunțat, însă din moment ce s-au cheltuit bani pentru organizarea grupei C a turului 2 la Brașov, e de presupus că s-a dorit calificarea în faza următoare. Din păcate, deși au avut sub Tâmpa o competiție internațională, promovarea acesteia din partea celor care se ocupă de secție a fost zero. Este incredibil că nu s-a organizat nici măcar o conferință de presă în săptămâna premergătoare turneului, unul internațional! În aceste condiții, nu e de mirare că tribunele Patinoarului „Olimpic” nu au fost pline, cum se întâmpla nu demult la meciurile cu o asemenea miză.
În aceste condiții, pentru campioana en-titre a României se anunță un sezon mai mult decât dificil, inclusiv în Liga Națională, prin prisma lotului Sport Club Miercurea Ciuc fiind, cel puțin pe hârtie, favorită. Un alt aspect pentru care ciucanii merită felicitați este că le dau încredere tinerilor pe care îi cresc, hocheiști ca Szilard și Norbert Rokaly, Alpar Sallo, Szilard Orban sau Robert Egyed fiind prezenți în echipă. Ce se întâmplă, în schimb, cu Andrei Vasile sau Balazs Gajdo, care au semnat contracte în vară cu Corona Brașov?
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.