BRAȘOV. Două victorii pentru „lupi”
Corona Brașov a câștigat cele două partide susținute în acest week-end cu Sportul Studențesc, la Patinoarul „Olimpic”, în Liga Națională la hochei pe gheață.
Sâmbătă, „lupii” s-au impus cu 11-1, scorul meciului disputat astăzi fiind 10-3. Corona ocupă în acest moment poziția a treia a clasamentului, cu 67 p, urmată de Steaua București, cu 59 p, „roș-albaștrii” având două meciuri în minus. Pentru a fi siguri că vor încheia sezonul regulat pe podium, brașovenii trebuie să obțină trei puncte din cele două confruntări cu Steaua, care vor avea loc mâine și marți, la Cârța.
„Au fost ultimele meciuri la Patinoarul „Olimpic” în sezonul regulat și ne bucurăm pentru că am obținut cele șase puncte. Mai mulți jucători au răcit, însă sperăm să-și revină cât mai repede. Mai avem cele două partide cu Steaua, după care vom începe play-off-ul”, a declarat antrenorul Coronei, Otto Keresztes.
FOTO: Daniel-Maximilian Milata
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.