Sport

BRAȘOV. DECIZIE: Sălile și terenurile de sport ale școlilor vor putea fi folosite de cluburile private

 

Consilierii locali au aprobat astăzi, în unanimitate, propunerea primarului Allen Coliban privind accesul cluburilor sportive private din municipiul Braşov la utilizarea sălilor şi terenurilor de sport din cadrul instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat din oraș, în vederea implementării proiectului „Sporturi pentru toți”.

Proiectul de hotărâre a fost elaborat în urma celor două dezbateri pe care conducerea Primăriei le-a avut cu reprezentanții cluburilor sportive din Brașov.
O mare parte dintre reprezentanții cluburilor sportive au criticat, pe parcursul celor două întâlniri avute de primarul Allen Coliban și cei doi viceprimari, Sebastian Rusu și Flavia Boghiu, faptul că fie este imposibil, fie procedura este foarte greoaie, pentru a obține acordul de a desfășura o parte dintre antrenamente în sălile de sport sau pe terenurile din incinta unităților de învățământ.

Accesul cluburilor se va face ținând cont de o serie de criterii, cum ar fi: specificul activității (competiții / antrenamente / inițiere), specificul disciplinei sportive și cerințele privind suprafața de joc / facilitățile sălii, publicul țintă (vârstă, dimensiune grup), numărul de elevi din instituția de învățământ care activează în cadrul clubului care solicită acces, corelarea între numărul de grupe / antrenori calificați / intervalele orare solicitate, repartizare echilibrată în funcție de numărul de solicitări.

În perioada următoare, primarul Allen Coliban va propune Consiliului Local aprobarea unui regulament care va cuprinde condițiile pentru accesul în sălile și pe terenurile de sport.

VEZI ȘI:

BRAȘOV. Ședință de Consiliu Local / Peste 80 de proiecte pe ordinea de zi

BRAȘOV. Ghidul de finanțare a sportului de performanță, în lucru / Ce spune primarul Coliban despre „sportul de masă”


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare