BRAȘOV. De la Tărlungeni, antrenor la Sheffield Wednesday?!… / UPDATE. Ce a declarat Laszlo Balint?!
UPDATE. Chestionat la Digi Sport despre interesul grupării Sheffield Wednesday pentru el, antrenorul brașovean Laszlo Balint a declarat: „E adevărat. Sunt niște zvonuri, sunt niște contacte. L-am însărcinat pe impresarul Bogdan Apostu să se ocupe de asta. Dacă lucrurile evoluează, rămâne să vedem. Dar acum sunt concentrat 100% la UTA. O să fiu sincer cu dumneavoastră. Bogdan Apostu mi-a confirmat interesul lui Sheffield Wednesday. Dar e la început, e un interes preliminar”.
………………………………………………………………………………………………
Informația „bombă” a fost lansată astăzi în presa engleză.
Potrivit examinerlive.co.uk, conducerea grupării Sheffield Wednesday l-a demis pe antrenorul Garry Monk, subliniind că brașoveanul Laszlo Balint (foto 2) „a devenit un nume șoc” pe lista favoriților pentru postul rămas vacant.
Sheffield Wednesday, formație cu vechi state în Premier League, se află la momentul actual pe o poziție retrogradabilă, a 23-a, din 24, în Championship, liga secundă engleză, având doar 6 puncte acumulate în primele 11 etape. Lider este Reading (22 de puncte), acolo unde activează și atacantul român George Pușcaș.
Sursa citată a relatat despre Laszlo Balint că are o oareșce legătură cu Sheffield Wednesday, pentru că a fost jucător la Unirea Urziceni sub comanda antrenorului Dan Petrescu, cel care a evoluat și el pentru „bufnițe” în carieră.
Despre fundașul ex-„stegar” s-a mai scris că și-a încheiat cariera de jucător la Unirea Tărlungeni, acolo unde a și început să antreneze în sezonul 2010-2011, reușind performanța, remarcabilă, de a promova în liga secundă a României.
Laszlo Balint este, acum, antrenor principal la UTA Arad, promovând-o pe „Bătrâna Doamnă”, la finalul stagiunii trecute, în Liga 1. Actualmente, UTA se află pe a 7-a poziție, cu 11 puncte obținute în 10 etape, la 3 lungimi distanță de locul 6, unul de play-off.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.