BRAȘOV. Dan Calancea: „Este firesc să apară o scădere de formă, dar nici chiar așa. M-a deranjat atitudinea fetelor”
Olimpia CSU Brașov a pierdut confruntarea de pe teren propriu cu CSM Satu Mare, din grupa 1-6 a Ligii Naționale de baschet feminin. La finalul duelului de la Sala Sporturilor „D. P. Colibași”, antrenorul Dan Calancea a comentat: „Nu ne-a ieșit nimic în acest meci, am jucat la fel de prost și în apărare și în atac. Nu vreau să găsesc scuze, nu există vreo scuză după o asemenea evoluție. Am avut 77 de aruncări dintre care doar 22 au fost reușite, iar asta spune totul despre ceea ce s-a întâmplat. Au fost aruncări de sub coș ratate nepermis. Este firesc să apară această scădere de formă, după vârful pe care l-am atins acum o săptămână la turneul Final 8 al Cupei României. Dar nici chiar așa. Sunt nemulțumit de modul în care s-au comportat fetele în acest meci. Au jucat fără atitudine, fără motivație. Mă deranjează mult atitudinea lor din acceastă confruntare. Este de departe cel mai slab meci făcut de noi. Nu aceasta este fața echipei noastre. Urmează Sf. Gheorghe, dar sper că fetele se vor mobiliza altfel”.
CITEȘTE ȘI:
BRAȘOV. Olimpia CSU, a doua înfrângere în grupa 1-6 a Ligii Naționale de baschet feminin
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.