Sport

BRAȘOV. Cursuri pentru responsabilizarea liceenilor. Proiectul ERA, ideea lui Dan Gârtofan

 

Pilotul de raliuri Dan Gârtofan a anunțat lansarea unui proiect prin care dorește să îi responsabilizeze pe liceenii care au deja permis de conducere, dar și pe cei care dores să îl obțină.

„Am decis să mă implic și în viața socială a orașului. Am creat, alături de un prieten, un proiect la care mă gândesc de ceva vreme. Se cheamă ERA, Educație, Responsabilitate, Atitudine. Acest proiect se va desfășura în toate liceele brașovene, la clasele a 11-a și a 12-a. Vom avea cursuri pentru a-i responsabiliza pe elevi în ceea ce privește condusul, pe cei care au deja permis, dar și pe cei care urmează să îl dobândească. Sunt 56 de licee în județ. Am semnat un parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, cu ISU și cu Poliția. Vom avea cursuri, la care vom vorbi noi, dar și un reprezentant al Poliției Rutiere, și unul de la ISU, dar și de la SMURD. Vom încerca să îi responsabilizăm pe tineri, să facă lucrurile corect”, a precizat pilotul brașovean.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button