Sport

BRAŞOV. Crosul 15 Noiembrie încheie cu succes sezonul atletic 2018 în România!

 

Din acest an, Braşovul are o nouă competiţie de nivel internaţional, organizată după standarde înalte, la a cărei a 29-a ediție, desfășurată duminică, pe 11 noiembrie, au participat peste 1.300 de concurenţi, atleţi de talie mondială, atleți de performanță și atleți legitimaţi, dar mai ales un număr semnificativ de atleţi amatori.

Ca și la celelalte ediții, Crosul 15 Noiembrie s-a bucurat de susținere din partea primarului municipiului Brașov, domnul George Scripcaru.     

Cea mai longevivă competiţie de cros a căpătat o nouă dimensiune şi a adus Braşovului un eveniment de alergare de înaltă clasă. Anul acesta, la Crosul 15 Noiembrie au participat peste 1.300 de alergători (atleți profesionişti şi amatori) şi 25 de atleţi de top internaţional.

Debutul competiției a fost dat de Cursa Copiilor, unde peste 400 de copii s-au întrecut pe distanţa de 800 de metri. Îmbrăcaţi în tricourile competiţiei, copiii au creat un spectacol magic şi au fost aplaudaţi de numeroşii spectatori prezenţi pe traseu și la finiş.

A venit apoi rândul familiilor să alerge pe traseul de 800 de metri. Primul care a trecut linia de sosire nu a fost altul decât preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, domnul Adrian Veştea, însoțit de fiul Daniel, care a apreciat faptul că numeroşi braşoveni au venit să îi vadă pe alergătorii de la Crosul 15 Noiembrie, sprijinind, astfel, un eveniment de anvergură al Braşovului.

Toți copiii care au alergat la Crosul 15 Noiembrie au primit tricouri, medalii de finisher și un set de 3 caiete pentru școală, toate personalizate, precum și câte un album cu benzi desenate („15 Noiembrie 1987 Brașov Doi Ani Prea devreme”, autor Mihai Grăjdeanu).

Cursa de 5 km feminin avea să aducă bucurie tuturor spectatorilor: Ancuţa Bobocel, reprezentanta României, a realizat o cursă fulminantă, încheiată cu un timp excelent de 15:12. Pe podiumul senioarelor au urcat Roxana Bîrcă, pe locul 2 (15:37), și Ruth Mbatha din Kenya, pe locul 3 (15:50).

A urmat apoi cursa de 5 km masculin, unde rusul Rinas Akhamadeev, atlet care a concurat sub steag neutru, s-a impus „la mustaţă”, aproape de trecerea liniei de sosire, în faţa lui Alexandru Nicolae Soare, cu un timp de 13:45, faţă de 13:46 al sportivului român. Podiumul a fost întregit de Sebastian Udo Hendel, campionul Germaniei, cu un timp de 13:52.

Clasamentul atletelor senioare din România:

1. Ancuţa Bobocel – 15:12

2. Roxana Bîrcă – 15:37

3. Paula Todoran – 16:09

Clasamentul atleţilor seniori din România:

1. Alexandru Nicolae Soare – 13:46

2. Dorin Andrei Rusu – 14:02

3. Ştefan Gavril – 14:03

La tineret feminin pe podium s-au aflat: Claudia Prisecaru (România) – 16:13, Alina Butnariu (România) – 17:30 şi Julia Milena Augsburger (România) – 17:35. La tineret masculin aurul a fost adjudecat de Ionut-Valentin Drăguşin (România)    -14:47,50, argintul de Ionuţ Marius Dumitru (România) – 14:59, iar bronzul de Rareș Miklos (România) 15:10.

Premiile în bani au fost acordate sportivilor clasaţi pe locurile 1-20 în clasamentul internaţional al seniorilor (de la 1.500 euro locul 1 la 100 euro locurile 11-20), locurile 1-5 în clasamentul seniorilor români şi al celorlalte categorii de atleţi legitimaţi (tineret, juniori 1, juniori 2, juniori 3, copii 1, copii 2, copii 3). Valoarea premiilor acordate apare, în detaliu, în Regulamentul publicat pe site-ul www.crosul15noiembrie.ro

Toate rezultatele pot fi văzute pe https://www.trackmyrace.com.

Ediţia cu numărul 29 a fost apreciată de sportivii de performanţă şi de către cei amatori ca fiind una excelentă, la care au contribuit suportul substanţial al autorităţilor locale, implicarea voluntarilor şi a sponsorilor, suportul tehnic al arbitrilor şi cel logistic asigurat de Poliţie și Jandarmerie.

Toți alergătorii peste 14 ani au primit kit de concurs și își pot descărca, în perioada 12.11.2018 – 30.11.2018 albume foto (https://crosul15noiembrie.ro/foto2018/) și albume video (https://crosul15noiembrie.ro/video2018/) personale și personalizate, în format digital, cu imagini din timpul cursei lor și cu imagini din Brașov.

La festivitatea de premiere din Piața Sfântul Ioan, câştigătoarea locului 1, Ancuţa Bobocel, a apreciat organizarea şi a salutat implicarea totală a autorităţilor locale într-un eveniment sportiv de anvergură.

Crosul 15 Noiembrie, ediția a 29-a, a fost organizat de Asociația Județeană de Atletism (AJA) Brașov, în parteneriat și cu co-finanțare de la Consiliul Local și Primăria Municipiului Brașov și cu-cofinanțare de la Consiliul Județean Brașov, cu implicarea și girul Asociației 15 Noiembrie 1987, Federației Române de Atletism (FRA) și Instituției Prefectului Județul Brașov.

Începând cu ediția din acest an, Muzeul Județean de Istorie Brașov și HOSPICE – Casa Speranței sunt parteneri principali ai Crosului 15 Noiembrie.

Alături de noi au fost sponsori și parteneri, cărora le mulțumim pentru ajutor, susținere și încredere!

La reuşita acestui eveniment au contribuit cei peste 1.300 de participanţi, 123 de voluntari, 26 de arbitri (AJA Brașov), 44 de agenţi de circulaţie (Inspectoratul Județean de Poliție Brașov – Serviciul Rutier, Poliția Locală Brașov – Biroul Rutier și Secțiile de Poliție 1, 2, 3, 4 și 5 din Brașov), 22 de jandarmi (Inspectoratul Județean de Jandarmi „Nicolae Titulescu” Brașov și Gruparea Mobilă de Jandarmi „Burebista” Brașov), 2 ambulanțe (asigurate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Țara Bârsei” Brașov și un operator privat), un echipaj de Poliție Militară din Brigada 2 Vânători de Munte „Sermizegetusa”, 36 de studenți ai Academiei Forțelor Aeriene „Henry Coandă”, 4 agenți de pază.

Organizatorii le mulţumesc tuturor celor implicaţi în organizarea acestui eveniment şi speră ca acest eveniment să devină una dintre cele mai importante competiţii ale României, care să atragă în fiecare an sportivi de elită şi mii de amatori îndrăgostiţi de alergare.

Crosul 15 Noiembrie a fost ultimul concurs din Calendarul competițional 2018 al Federației Române de Atletism (FRA).

AJA BRAȘOV


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare