BRAȘOV. Costică Buceschi ar putea ajunge din vară la Corona
„Nu spun nici da, nici nu. Momentan, este nevoie de liniște la ambele echipe, iar aceste zvonuri bulversează toată lumea”
După un an de tranziție, se pare că pentru sezonul viitor la Corona Brașov se vrea formarea unei echipe puternice, care să se poată lupta chiar pentru titlu în România, deși multinaționala CSM București e de neatins în această perioadă.
Astfel, din vară, antrenorul principal al formației de la poalele Tâmpei ar putea fi Costică Buceschi, cel care își va încheia contractul cu Dunărea Brăila. Reamintim, Buceschi a fost dorit și înainte de startul acestui sezon de Corona Brașov.
Buceschi a fost „secundul” Naționalei României în mandatul lui Tomas Ryde, post la care a renunțat după Campionatul European din Suedia, unde a colaborat cu noul selecţioner, Ambros Martin.
Amabil, tehnicianul a vorbit deschis despre această situație, dar a precizat că, momentan, cel mai important este ca cele două grupări, Corona Brașov și Dunărea Brăila, să aibă parte de liniște în lupta pentru îndeplinirea obiectivelor.
„Nu spun nici da nici nu. Acum, nu acesta este cel mai important lucru. Trebuie liniște. Discuții am avut și cu cei de la Brașov, și cu alte grupări. Săptămâna viitoare voi vorbi și cu cei de la Dunărea Brăila, pentru că așa este normal. E bine ca acum să fie liniște și la Brașov, și la Brăila. Atât Corona, cât și Dunărea luptă pentru îndeplinirea unor obiective, iar aceste zvonuri bulversează situația. După finalul sezonului voi lua o decizie”, ne-a declarat Costică Buceschi.
Totodată, dacă tehnicianul va ajunge la Brașov, sunt șanse să vină și jucătoare importante, care să întărească lotul pentru sezonul viitor.
CITEȘTE ȘI:
Denisa Dedu – ofertă din Ungaria!
UPDATE. Denisa Dedu: „Oferta este reală…”
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.