Sport

BRAȘOV. Corona, umilită de SCM Craiova. Mariana Târcă: „Îmi cer scuze în fața suporterilor. Accept orice decizie a conducerii”

 

Corona Brașov a pierdut fără drept de apel confruntarea cu SCM Craiova, din etapa a zecea a Ligii Naționale la handbal feminin.

La Sala Sporturilor „D. P. Colibași”, formația antrenată de Mariana Târcă și Dumitru Berbece s-a prezentat lamentabil în fața grupării lui Bogdan Burcea.

Oltencele au trăit prin Cristina Zamfir, tot jocul oaspetelor fiind construit în jurul handbalistei care a plecat în vară de la Brașov. Zamfir a marcat, a pasat decisiv și a tras echipa după ea. De partea cealaltă, fetele de la Corona, cu o singură excepție, Marilena Neagu, nu au părut să fie pe teren în acest meci. Apărarea a fost inexistentă, iar pe atac s-a ratat inadmisibil din toate pozițiile. În aceste condiții, oltencele au dominat autoritar confruntarea. Excepția a fost reprezentată de un interval de cinci minute în a doua parte a primei reprize, când brașovencele au revenit pe tabelă de la 6-11 la 11-11. Apoi, oaspetele au revenit la conducere și s-au desprins treptat, iar în final s-au impus cu un scor rușinos pentru Corona Brașov, 28-21.

Un meci care a arătat clar că la echipa de la poalele Tâmpei sunt probleme mari și că în aceste condiții, clasarea pe podium, obiectivul din acest sezon, este imposibilă.

Mai mult, obiectivul pentru acest final de an impus de Consiliul Director, nu a fost atins și rămâne de văzut dacă vor urma măsuri.

Cea mai bună marcatoare din tabăra oaspetelor a fost Zamfir – 10 g, în timp ce pentru Corona au punctat: Neagu – 11 g, Dincă – 6 g, S. Târcă – 2 g, Ciuciulete și Pricopi – câte 1 g.

„Felicit echipa din Craiova pentru atitudinea pe care a arătat-o din minutul 1 până în minutul 60, pentru dăruire. Îmi cer scuze în fața suporterilor noștri pentru ce s-a întâmplat în această seară. Din păcate, lipsa de încredere, de concentrare în momentele în care am ajuns unu contra unu cu portarul ne-au costat. Au fost momente cheie pe care nu am putut să le gestionăm, mai ales când am revenit și am egalat la 11, iar de acolo am intrat într-un haos din care nu am reușit să mai ieșim. Asta este. Nu a mers nimic în acest meci. Îmi asum tot ce s-a întâmplat, este responsabilitatea mea. Urmează o pauză de două luni în care sunt multe de pus la punct. Trebuie să ajungem la un consens să știm că tragem cu toții în aceeași direcție. Este foarte important să avem jucătoare care își doresc să facă performanță, să le ajute pe cele tinere. Poate să fie o combinație reușită, dar handbalistele cu experiență trebuie să fie un model pentru cele mici. Nu am îndeplinit obiectivul pentru acest final de an, așteptăm decizia conducerii. Accept orice decizie, nu am reușit să fim unde trebuia”, a declarat la final antrenoarea Mariana Târcă. 

CITEȘTE ȘI: 

BRAŞOV. Corona a pierdut meciul cu SCM Craiova!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare