Sport

BRAȘOV. Corona, SUCCES important în seria cu Gheorgheni

 

Corona Brașov a câștigat clar, 4-1, meciul 4 al seriei cu ACSH Gheorgheni, din sferturile Erste Liga la hochei pe gheață.

Fără Daniel Trancă, indisponibil după ce a făcut febră mare, Corona a rămas și fără Borysenko, cel care ar fi suferit o dislocare a umărului.

Totuși, „lupii” s-au mobilizat și au obșinut un succes de care aveau mare nevoie în serie.

Fowlie a deschis scorul la jumătatea primei reprize, apoi Zagidullin a făcut 2-0. Partea a doua a început cu un cadou oferit gazdelor de brigada de arbitri. Cei doi „fluierași” au acordat un gol inexistent (detalii aici: BRAȘOV. HOȚIE la GHEORGHENI. Arbitrii au INVENTAT un GOL pentru gazde), iar harghitenii au redus din handicap. Din fericire, ai noștri nu au acuzat șocul, iar Gliga a refăcut diferența în minutul 37. În ultima treime, „lupii” s-au apărat fără probleme, iar în ultimul minut, armstrong a înscris în poarta goală și a stabilit scorul final, 4-1.

Astfel, în serie e din nou egalitate, 2-2, iar următorul meci va avea loc la Patinoarul „Olimpic”, luni.

Regretabil comportamentul fanilor harghiteni din tribune, care, la fel ca și ieri, au scandat „țiganii, țiganii” (detalii aici: BRAȘOV. FANII din Gheorgheni, CE COMPORTAMENT: „ȚIGANII, ȚIGANII, ȚIGANII”).

FOTO: Arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button