BRAȘOV. Corona, start perfect în Liga Națională. Ion Crăciun: „Vrem să rămânem pe aceeaşi linie”
Corona Brașov a reușit un start perfect în noul sezon al Ligii Naționale la handbal feminin, cu 5 victorii în primele 5 etape, totul culminând cu succesul entuziasmant de la Zalău, 28-25.
„Ne bucură, evident, aceste cinci victorii din tot atâtea meciuri. Faptul că am reuşit să ne întoarcem cu trei puncte de la Zalău îmi dă încredere că fetele sunt extrem de dornice să îşi demonstreze valoarea, şi asta în ciuda faptului că avem una dintre cele mai tinere loturi din Liga Naţională. Le felicit pe fete pentru determinare şi pentru cât de unite sunt pe teren, pentru că acesta este unul dintre motivele pentru care această echipă joacă în felul în care o face. Faptul că se ajută între ele pe teren, se suplinesc foarte bine, face ca lucrurile să funcţioneze în joc. Vrem să rămânem pe aceeaşi linie, cu jocuri bune, şi să obţinem cât mai mult din toate partidele pe care le jucăm. Sper ca pauza competiţională să ne ajute să mai recuperăm puţin din jucătoarele care au tras în acest start, pentru că a fost nevoie ca unele dintre ele să joace mai mult, pentru că ne-au lipsit jucătoarele străine care sper să finalizeze cât mai repede situaţia permiselor şi să aibă drept de joc”, a declarat antrenorul Ion Crăciun.
Liga Națională de hanbdal feminin va lua o pauză de două săptămâni, Naționala urmând să joace primele două meciuri în preliminariile Euro 2020.
„Tricolorele” vor debuta în grupa 7 a preliminariilor cu Ucraina, miercuri, de la ora 18.30, la Sala Sporturilor „D. P. Colibași”. Apoi, pe 29 septembrie, echipa noastră va juca în Insulele Feroe.
Imediat după pauză, Corona va evolua pe teren prorpriu cu Măgura Cisnădie.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.