Sport

BRAȘOV. Corona s-a impus clar la Buzău și e a treia în Liga Națională la handbal feminin

Bistrița a reușit surpriza la Craiova

 

Corona Brașov a câștigat clar astăzi, 25-19 (13-8), la Buzău, în etapa a șaptea a Ligii Naționale la habdbal feminin. 

Echipa antrenată de Ion Crăciun a avut probleme doar în startul partidei, când gazdele au avut 4-2. Corona a revenit însă repede, a preluat inițiativa și până la pauză și-au conturat un avans de cinci lungimi, 13-8. În debutul părții a doua, diferența a crescut și mai mult, ajungând la 18-10, în minutul 39. Gazdele au reușit să reducă din habdicap și s-au apropiat la doar trei lungimi, 16-19, dar brașovencele au reușit să gestioneze ultimele minute și nu au avut emoții pe final. 

Pentru Corona au marcat: Bucechi – 6 g, Bucur – 5 g, Chiricuță, Chiper și vetkova – câte 3 g, Tămaș – 2 g, Ciuciulete, Dmitrovic și Pătuleanu – câte 1 g. 

„Vreau să le felicit din tot sufletul meu pe fete. Pentru prima dată am simţit că ele sunt o echipă. Cu toate absenţele din lot, au făcut un meci în care s-au ajutat incredibil de mult, mai ales pe faza de apărare, despre care pot spune că a fost de nota 10. Sunt foarte fericit să le văd ajutându-se în acest fel şi mă bucur că au realizat că numai în acest fel putem obţine astfel de victorii. Era important ca toată lumea să înţeleagă că nimeni nu se antrenează degeaba, şi că vine momentul în care va intra în teren. Astăzi, asta am simţit, că orice jucătoare am trimis în teren a ajutat echipa şi mă bucur. Am încredere că de la meci la meci lucrurile vor sta şi mai bine şi că echipa va fi şi mai echilibrată. Este bine că avem un moral bun, că am reuşit să luăm trei puncte, pentru că urmează nişte partide grele, iar prima este chiar acasă cu Vâlcea, formaţie care are la rândul ei încredere în forţele proprii. Trebuie să ne recupăm cât mai bine şi să pregătim cât mai bine acest joc”, a declarat antrenorul Ion Crăciun.

După acest succes, echipa de la poalele Tâmpei a urcat pe poziția a treia a clasamentului, cu 16 p, la două lungimi de CSM București și SCM Rm. Vâlcea, gruparea antrenată de Florentin Pera urmând să joace de la ora 17.00 la Zalău.

Gloria Bistrița a reușit surpriza și s-a impus pe terenul formației SCM Craiova, 22-19.

Pentru Corona Brașov urmează derby-ul cu SCM Rm. Vâlcea, pe 3 noiembrie, de la ora 17.30, la Sala Sporturilor „D. P. Colibași”. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button