BRAȘOV. Corona, REMONTADA cu Sport Club Miercurea Ciuc. Calcule pentru play-off-ul Erste Liga
Corona Brașov a reușit aseară o victorie importantă în Master Round, faza a doua a Erste Liga la hochei pe gheață.
La Patinoarul „Olimpic”, „lupii” au trecut de Sport Club Miercurea Ciuc, 3-2, după prelungiri, după ce oaspeții conduceau cu 2-0 la finalul reprizei a doua.
S. Rokaly a dceschis scorul în minutul 16, Fodor marcând pentru 2-0 în favoarea ciucanilor în minutul 31. Trancă a redus din handicap în startul reprizei a treia, iar Brown a restabilit egalitatea cu cinci minute și jumătate înainte de expirarea timpului regulamentar. În prelunguri, „lupii” au dominat, iar Zsombor Molnar a marcat golul care a adus punctul suplimentar echipei de la poalele Tâmpei.
Tot în această seară, Dunaujvaros a învins-o pe Ferencvaros, 5-4, cele două ocupând primele locuri în clasament, cu 13 p. Pe ultima treapta a podiumului este DEAC – 9 p, la egalitate cu Corona Brașov, în timp ce Sport Club Miercurea Ciuc e ultima în Master Round, cu 7 p.
Corona Brașov are încă șanse să intre în play-off chiar de pe locul secund.
„Lupii” mai au două meciuri, ambele la Patinoarul „Olimpic”, cu DEAC – joi de la ora 18.30 și cu Dunaujvaros – 17 februarie. Cu două victorii, ai noștri ar ajunge la 15 puncte. Pe lângă meciul de la Brașov, Dunaujvaros mai are două jocuri tari, ambele în deplasare, cu Ferencvaros și Sport Club Miercurea Ciuc.
Apoi, DEAC va mai juca, pe lângă partida cu Corona, cu Sport Club Miercurea Ciuc, în deplasare, și de două ori cu Ferencvaros.
FOTO: Daniel Maximilian Milata, Maxim’s Sports
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.