BRAŞOV. Corona, premieră nedorită în acest sezon al Erste Liga
Până aseară, Corona Braşov era singura echipă care nu a pierdut în acest sezon în timp regulamentar în Erste Liga.
Din păcate, seria de meciuri fără înfrângere în timp regulamentar s-a încheiat pentru „lupi” la Budapesta, în faţa celor de la MAC Ujbuda. După ce luni s-au impus cu 2-1, aseară, braşovenii au cedat, 3-4, dar au fost la 90 de secunde de a obţine cel puţin un punct.
Terbocs i-a dus pe unguri în avantaj în minutul 7, însă Trancă a pus crosa şi a deviat şutul lui Wilson, restabilind egalitatea cu două minute înainte de prima pauză. Partea a doua a început perfect pentru gazde, Kreisz şi Orban construind un avantaj de două lungimi până în minutul 31. Dame-Malka a redus imediat însă din handicap, iar Klempa a egalat la 3 în minutul 36. Apoi, „lupii” au jucat bine, au dominat în multe momente, dar au ratat ocaziile de a trece în avantaj. Cu 90 de secunde înainte de final, Terbocs a reuşit golul decisiv, profitând de o gafă a portarului Toke. În ultimele secunde, Klempa a avut şanşa de a egala, dar nu a putut trimite meciul în prelungiri.
După 17 partide disputate, Corona a acumulat 38 p şi ocupă locul 5. În faţă sunt Ujpest – 41 p, MAC Ujbuda – 44 p, DEAC – 47 p şi Ferencvaros – 49 p, toate având însă şapte meciuri mai mult.
Joi, „lupii” se vor duela, tot la Budapesta, cu Vasas.
FOTO: Facebook MAC Ujbuda
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.