Sport

BRAȘOV. Corona, pe locul secund la Rm. Vâlcea. Brașovencele au pierdut testul cu formația gazdă

 

Corona Brașov a încheiat pe poziția a doua turneul amical de la Rm. Vâlcea.

Formația antrenată de Ion Crăciun a câștigat primele două meciuri, 29-24 (16-13) cu CSU Danubius Galaţi, respectiv 33-27 (15-12) cu CSM Slatina.

Astăzi, în ultimul joc, Corona a cedat, 27-29 (14-15) cu SCM Rm. Vâlcea.

Dmitrovic – 6 g, Buceschi – 5 g, Chiper, Chiricuţă, S. Târcă, Neagu și Ciuciulete – câte 3 g, Vetkova – 1 g, au marcat pentru Corona.

„A fost un turneu util pentru noi. La acest moment nu este atât de important să punem preţ pe rezultate, pentru că avem nevoie să vedem toate fetele la joc, să vedem clar ce merge bine şi de asemenea ce nu merge şi trebuie corectat. Sunt mulţumit pentru primele trei meciuri în această formulă. Se simte că sunt multe fete noi şi va dura puţin până echipa se omogenizează, dar am văzut în joc şi multe lucruri bune. Fetele s-au achitat de sarcinile cerute şi am văzut în teren o echipă disciplinată, care a crescut în evoluție de la meci la meci. Mă bucur că am terminat fără accidentări acest turneu, pentru că s-a jucat un pic prea dur pentru nişte meciuri de verificare. Trebuie să ne pregătim în continuare şi să ne putem la punct cu tot ce trebuie corectat”, a declarat antrenorul Ion Crăciun.

Pentru Corona urmează un test cu Vasas Budapesta, luni, la Odorhei. Apoi, pe 8 și pe 10 august sunt programate partidele cu Măgura Cisnădie, prima în deplasare, a doua la Brașov. Pe 17 și 18 august echipa noastră va fi la Roman, pentru un turneu la care vor mai participa echipa gazdă, Gloria Buzău și Danubius Galați. La finalul lunii Corona va merge la Koprivnica, pentru un interesant turneu internațional, unde vor fi meciuri cu Podravka Koprivnica, Krim Ljubljana şi Pogo Szczecin.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare