Sport

BRAȘOV. Corona, meci cu CSM Galați în etapa a patra a Ligii Naționale de handbal feminin

 

Corona Brașov se va confrunta mâine, de la ora 18.00, la Sala Sporturilor „D. P. Colibași”, cu CSM Galați, în etapa a patra a Ligii Naționale de handbal feminin.

Rivala de mâine a brașovencelor a oferit una dintre surprizele startului de campionat, remizănd pe teren propriu cu HC Zalău, formația lui Gheorghe Tadici, 24-24. 

De partea cealaltă, echipa antrenată de Ion Crăciun vine după un rezultat negativ, remiza de la Slatina, 24-24.

„Nu avem mult timp la dispoziţie între meciul de la Slatina şi cel de acasă cu Galaţi, aşa că trebuie să ne revenim repede şi să eliminăm greșelile, pentru ca jocul nostru să funcţioneze aşa cum ne dorim. Am făcut împreună cu echipa analiza meciului de la Slatina, ştim ce nu a fost bine şi vom face totul pentru ca joi, în faţa propriilor suporteri, să ne prezentăm aşa cum trebuie. Trebuie să tratăm toţi adversarii cu maximă concentrare, pentru că acest început de sezon a demonstrat că pot apărea surprize. Vom face totul pentru ca acestea să nu apară la noi. Le văd pe fete implicate la antrenamente, iar asta mă face să cred că am înţeles cu toţii ce era din înţeles din meciul de la Slatina”, a declarat antrenorul Ion Crăciun.

După această etapă, Liga Națională de handbal feminin se va întrerupe pentru o acțiune a echipei naționale. Campionatul se va relua pe 7 octombrie, când Corona va juca la Bistrița.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button