Sport

BRAŞOV. Corona, la cota 6. Braşovencele şi-au continuat seria perfectă. Reacţii…

 

Corona Braşov a ajuns la şase victorii în tot atâtea etape scurse din noul sezon.

Astăzi, la Sala Sporturilor „D. P. Colibaşi”, formaţia pregătită de Ion Crăciun a trecut de Măgura Cisnădie, una dintre echipele care luptă pentru un loc în cupele europene, 31-29. Partida a fost una echilibrată, însă „galben-albastrele” au fost mai mereu în faţă.

Cu acest succes, Corona Braşov a rămas singură pe prima poziţie a clasamentului, cu 18 puncte, trei peste SCM Rm. Vâlcea, grupare care va juca meciul din această etapă, cu SCM Craiova, în deplasare, pe 8 octombrie, din cauza duelului din Liga Campionilor cu Bietingheim, programat diseară.

„A fost un meci foarte greu. E greu să ţinem un grup de jucătoare tinere în formă maximă pentru un timp lung. Ăsta este păcatul nostru, al antrenorilor care vor să crească jucători. Dar, bucuria e cu atât mai mare. Câteva dintre fete au intrat pe teren crezând că meciul e câştigat. Mă bucur că şi-au revenit şi după discuţia de la pauză au realizat că nu e aşa şi că trebuie să muncească şi să fie disciplinate tactic. Atitudinea lor de după pauză a fost extraordinară. Urmează câteva meciuri într-un timp foarte scurt şi toate sunt foarte grele. Acest duel cu Cisnădie a fost epuizant, urmează confruntarea de la Buzău şi apoi ce le două jocuri cu Bera Bera. Ne-am dorit cupe europene, avem mai multe meciuri. Cu Bera Bera va fi dificil. E o echipă care se apără agresiv, joacă în viteză. Dar, sunt convins că putem să ne calificăm. Apoi, vom vedea”, a declarat antrenorul Ion Crăciun.

„A fost greu, dar ne-am dorit să câştigăm şi să continuăm seria victoriilor. Sper să continuăm la fel. Urmează o săptămână dificilă, dar sper să ne refacem cât mai repede şi să dăm totul în partidele care urmează. Ne aşteaptă o «dublă» dificilă cu Bera Bera, pentru multe dintre noi este debutul în cupele europene. Sperăm să îi bucurăm pe fanii noştri”, a comentat şi Sorina Târcă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare