Sport

BRAȘOV. Corona, în degringoladă. Handbalistele antrenate de Costică Buceschi au pierdut și cu Cisnădie și sunt tot mai departe de obiectiv

 

Corona Brașov a înregistrat un nou rezultat dezamăgitor în Liga Națională de handbal feminin. În etapa a noua, formația antrenată de Costică Buceschi a pierdut, la Sala Sporturilor „D. P. Colibași”, 24-25 cu Măgura Cisnădie și este tot mai departe de obiectiv, clasarea pe podium.

Din păcate, Corona este la pământ, iar asta se vede în evoluția multoj jucătoare care au venit tocmai pentru a duce echipa pe podium. Este suficient să aruncăm o privire pe statistica individuală pentru a vedea dezastrul. Astfel, în acest meci, Buceschi a marcat 2 goluri din 5 aruncări, Popa unul din trei șuturi, Tiron, patru din opt aruncări, iar Chiper a trimis de trei ori în poartă din șapte șuturi. Exceptând-o pe Tiron, care a tras din poziția ei, inter, multe dintre ratări au venit în situații de unu contra unu cu portarul advers, în faze tratate cu superficialitate. Dacă jumătate dintre aceste oportunități ar fi fost transformate, Corona ar fi câștigat fără emoții.

Meciul a fost echilibrat pe toată durata lui. Corona a fost mai mereu cu un pas sau doi în față, dar de fiecare dată când au avut ocazia să se desprindă, handbaliastele noastre au ratat cu seninătate situații clare, iar oaspetele le-au taxat. La pauză, Corona a intrat în avantaj, 13-11, însă în partea a doua nu au putut să răpună o echipă care a trăit prin două jucătoare, Ivana Bozovic și Ada Moldovan.

Este clar că trupa de la poalele Tâmpei este în criză, singura veste bună fiind că după meciul din runda viitoare, de la București cu Rapid, campionatul se va întrerupe până în luna ianuarie a anului viitor.

Cu 11 puncte, Corona este a opta în ierarhiei, dar mai poate coborî o poziție. Distanța până la echipa de pe locul 3, Măgura Cisnădie, este mare, șapte puncte.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button