BRAȘOV. Corona, duel cu Zalăul lui Tadici. Burcea: „Nu cred că interesează pe cineva relația pe care o am eu cu Gheorghe Tadici”
În ultima etapă a turului Ligii Naționale la handbal feminin, Corona Brașov se va duela, sâmbătă, de la ora 16.30, la Sala Sporturilor „D. P. Colibași”, cu HC Zalău, formația antrenată de Gheorghe Tadici. Va fi un nou duel între Tadici și Burcea, foști colaboratori, dar care acum nu se află în cele mai bune relații. Ruptura s-a produs după ce Burcea a acceptat să lucreze cu Tomas Ryde, înlocuitorul lui Tadici pe banca tehnică a Naționala României. Mai mult, cei doi antrenori nu şi-au dat mâna după jocurile din ultimul timp dintre Corona și HC Zalău.
Întrebat în conferința de presă premergătoare meciului despre revederea cu Gheorghe Tadici, Burcea a răspuns iritat: „Nu cred că interesează pe cineva relația pe care o am eu cu Gheorghe Tadici. Este una de respect. Altele sunt lucrurile care interesează înaintea acestui meci”.
În legătură cu partida de sâmbătă, Bogdan Burcea a punctat: „Meciurile din ultimii doi ani cu Zalăul, cu o singură excepție, au fost unele disputate. Zalăul este una dintre echipele cu rezultate deosebite în hanbdalul feminin românesc. Profesorul Tadici este profesorul Tadici și sunt sigur că nu va veni în plimbare la Brașov. Tot ce ne interesează este să câștigăm acest joc și vom face tot ce putem pentru asta. Apoi, ne dorim să jucăm un handbal spectaculos pentru oamenii care vor fi în tribune”.
CITEȘTE ȘI:
BRAȘOV. Corona dă o singură jucătoare la echipa națională. Burcea: „Nu comentez!!!”
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.