BRAȘOV. Corona, două înfrângeri și o victorie în Cupa Continentală
Corona Brașov este încă departe de nivelul formațiilor din campionate mai puternice decât Erste Liga, cum sunt cele din Letonia sau Ucraina.
„Lupii” au jucat la finalul acestei săptămâni, la Brovary, în grupa C a turului secund al Cupei Continentale la hochei pe gheață și nu au emis pretenții.
În prima partidă, formația antrenată de Julius Penzes a cedat în fața campioanei Letoniei, Mogo Riga, 3-5. G. Biro, Borysenko și Fowlie au marcat golurile echipei noastre, pentru letoni punctând Mamonovs, Kurmis, Gricinskis 2 și Siksnis.
A urmat un eșec și mai clar, 1-7, cu gazda competiției HC Donbass. Materukhin 2, Wilson, Vasilyev, Podzins, Korenchuk și Nikiforov au înscris în poarta alor noștri, golul de onoare al „galben-albaștrilor” fiind reușit de Stephenson.
Astăzi, în duelul cu o echipă mai aproape de nivelul lor, Steaua Roșie Belgrad, „lupii” s-au impus cu 7-4 (Borysenko, Balazs, Plante, Gliga, M. Biro 2, Armstrong / Brkusanin, Chegrincev, Anic, Kasitski).
Cu două victorii și o înfrângere, Corona a terminat grupa pe locul 3. Pentru primul loc, care duce în faza următoare și vor duela în această seară Mogo Riga și HC Donbass.
FOTO: Facebook
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.