Sport

BRAŞOV. Corona, din nou în spate în finala Erste Liga

 

Meciul 3 al finalei Erste Liga, Corona Braşov – SC Miercurea Ciuc, care a avut loc în această seară în Harghita, a fost câştigat clar de gazde, scor 5-0.

Rezultatul este mai puţin important însă, în condiţiile în care este vorba despre o serie în care fiecare meci contează, indiferent că este câştigat la limită sau la o diferenţă mare.

Partida a început perfect pentru ciucani, Wishart marcând de două ori cu şuturi de la linia albastră în primele 13 minute. Braşovenii au echilibrat apoi, însă jucătorii lui Dave MacQueen l-au făcut mare pe portarul Samankov, ratând din situaţii clare. În repriza a doua şi norocul a fost cu gazdele, barele salvându-le în trei faze care ar fi întors rezultatul. Fodor a făcut 3-0 în minutul 49, după care ai noştri nu au mai contat. Căsăneanu şi Kulyash au stabilit rezultatul final, 5-0, iar Sport Club conduce cu 2-1 după trei jocuri.

Soarta finalei este însă departe de a fi decisă, meciul 4 fiind programat mâine seară, tot în Harghita.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare