BRAȘOV. Corona, din nou în Europa. Ion Crăciun: „Dacă nu se face o echipă puternică, nu am de ce să rămân”
Corona Brașov revine după trei ani în handbalul european. Echipa de la poalele Tâmpei va juca în sezonul viitor în Cupa EHF, după ce a încheiat pe poziția a 5-a în Liga Națională.
În ultima etapă a campionatului, echipa noastră a dispus cu 24-21 (15-9) de HC Zalău, după un meci pe care l-a controlat autoritar în prima parte, însă pe final a suferit și a avut emoții.
Până la urmă, Corona luat cele trei puncte de care avea nevoie pentru a termina sezonul pe locul 5. Partida a fost, însă, foarte tensionată, publicul protestând la multe dintre deciziile cuplului de arbitri Drăghici – Drăguț. Cei doi au permis jocul mai dur al oaspetelor și se putea ajunge la o tragedie. în startul reprizei secunde, Sorina Târcă a fost lovită în cap de o adversară, deși era căzută. Tânăra jucătoare a Coronei a suferit o comoție, a leșinat și a fost la un pas să își înghită limba. Totul, sub privirile mamei ei, Mariana Târcă. Din fericire, Sorina și-a revenit cu ajutorul medicilor și nu a fost nevoie să mai meargă la spital.
După cum era de așteptat, Bistrița a învins campioana SCM Rm. Vâlcea, 31-28, și a cucerit „bronzul”, în timp ce pe poziția a patra s-a clasat Măgura Cisnădie, după ce s-a impus la Cluj, 25-21.
„Când se dau pumni în bărbie ca la box și tu, arbitru, nu vezi, nu mai e nimic de spus. Apoi, când o jucătoare se duce intenționat cu cotul în capul Sorinei Târcă e prea mult. În rest, vreau să se bucure fetele noastre de calificarea în Europa. În aceste condiții, cu problemele pe care le-am avut, nu se putea obține mai mult. Dacă o aveam pe Eliza Buceschi, cred că locul 3 era al nostru”, a declarat antrenorul Ion Crăciun, care a admis, mai apoi, că nu este sigur că va continua pe banca echipei de la poalele Tâmpei: „Rămân dacă se va face o echipă putenică, altfel nu am de ce. Impedimentul nu este partea financiară. De-a lungul timpului, la Brașov s-au făcut unele greșeli și jucătoarele sunt reticente, vin foarte greu spre această echipă. Anul acesta nu au fost probleme, sper că cei care tot vorbesc de rău Brașovul să termine. E nevoie de un pivot cu experiență, de un inter dreapta și de un inter stânga. Nu trebuie, însă, să aducem doar de dragul de a o face. Trebuie să fie calitate”.
„Este al treilea an în care noi nu am participat în cupele europene. A fost o muncă a echipei, care merită felicitări. Fetele și staff-ul tehnic au dat totul pentru a obține această calificare în Cupa EHF. Fetele au luptat, și-au dorit și o medalie, din păcate nu a fost posibil. Mă bucur că au reușit să fie unite și au arătat că știu să se bată pentru ce își doresc. Reunirea lotului va fi în 24 iunie. E firesc ca Ion Crăciun să își dorească o echipă puternică. Noi ne dorim să rămână și avem argumentele să îl convingem”, a comentat președintele clublui Corona Brașov, Liviu Dragomir.
Pe lângă Bianca Bazaliu, Corona negociază cu pivotul Florina Chintoan.
CITEȘTE ȘI:
BRAȘOV. Corona a învins Zalăul și joacă în Cupa EHF în sezonul viitor!!!
BRAȘOV. Sorina Târcă, ACCIDENTARE GRAVĂ!!!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.