Sport

BRAȘOV. Corona, departe de așteptări la Roman. Deși a avut o evoluție modestă, echipa noastră putea obține un punct dacă arbitrele nu ar fi scos mingea din poartă la ultimul atac

 

Corona Brașov a pierdut trei puncte importante în lupta pentu podiumul Ligii Naționale la handbal feminin.

Astăzi, echipa antrenată de Costică Buceschi a cedat la Roman, 22-23 (11-13), însă pe final au fost două decizii luate de cuplul de arbitri Florescu – Stoia care au defavorizat clar formația brașoveană.

Gazdele au început tare partida și s-au desprins la 9-4 în minutul 17. „Galben-albastrele” au revenit însă și până la pauză au echilibrat situația de pe tabelă. În minutul 35, Corona a egalat la 14, după care s-a mers cap la cap până la final, cu gazdele mereu cu un pas sau doi în față. Pe ultimul atac al formației noastre, la scorul de 23-22 pentru Roman, au fost două decizii care în final au adus victoria trupei din Moldova. Mai întâi, cele două arbitre nu au dictat 7 metri la o fază clară de apărare în semicerc. Apoi, Iuganu i-a aplicat un procedeu de judo Andreei Chiricuță, însă din nou arbitrele au închis ochii. În fine, când pe tabelă mai erau 30 de secunde, Tiron a trimis în vinclu, însă cele două posesoare de fluier nu au validat golul pentru un presupus fault în atac la pivotul Tătar. Lăsând la o parte arbitrajul, trebuie spus că echipa noastră a fost departe de așteptări și în acest meci, cu prea multe „mâini moarte”. 

Pentru Corona au marcat: Buceschi – 8 g, Neagu 4, Tiron 3 g, Chiper – 2 g, Bloj  2 g, Popa, Chiricuţă și Ciuciulete – câte 1 g.

„A fost un meci de luptă pe care, din păcate noi l-am pierdut. Au fost mult prea multe greşeli din situaţii de unu la unu, mult prea multe situaţii tratate cu lejeritate, care au dus la ratări inexplicabile, din partea unor jucătoare de la care aşteptările sunt foarte mari. Romanul avea nevoie disperată de o victorie şi s-a agăţat de fiecare minge, în vreme ce la noi, forma mai slabă a unor jucătoare se pare că persistă. Cu toate acestea, nu avem ce face, nu e timp de lamentări, pentru că vine imediat meciul cu Măgura Cisnădie, o echipă care a demonstrat prin rezultatele pe care le-a obţinut, că are obiective îndrăzneţe în acest sezon. Asta este, trebuie să ne adunăm repede şi să mergem mai departe. Mai sunt două jocuri până la pauza competiţională şi apoi avem timp să analizăm mai bine ce s-a întâmplat în prima parte a campionatului”, a declarat antrenorul Costică Buceschi.

Vineri, de la ora 18.00, Corona va juca pe teren prorpiu cu Măgura Cisnădie.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button