Sport

BRAȘOV – CORONA, ACUZE DURE. Mariana Târcă: „Emilian Cernica se crede un mic Napoleon”!!!

 

Într-un amplu interviu ce i l-a acordat jurnalistului brașovean Marius Huțu de la prosport.ro, Mariana Târcă a dat o serie de detalii cu privire la ceea ce s-a întâmplat la ASC Corona în perioada în care a activat la gruparea susținută în foarte mare măsură din bani publici.

La solicitarea gazetarului: „Apropo de Centre (de excelență – n.a), sigur aţi văzut şi declaraţia lui Alexandru Dedu. Centrul de la Braşov l-a făcut pentru Sorina şi pentru d-voastră…”, Mariana Târcă a răspuns: „Asta m-a deranjat foarte mult, pentru că dacă ne uităm puţin în cariera mea, eu cred că am contribuit la lansarea unor mari jucătoare (Cristina Neagu, Adina Meiroşu, Oana Manea, Denisa Dedu, Ada Nechita)… Să observ şi să susţin talente, a fost mereu ideea mea. Sorina (fiica sa – n.a.) nici nu trebuia băgată în această ecuaţie, ea şi-a făcut singură cartea de vizită, dovadă că am avut curajul să o las la clubul Corona, chiar dacă eu nu mai sunt… Sorinei eu i-am pus mingea în mână, eu i-am îndrumat paşii, nu ştiam ce calităţi are? Ce să o protejez, calitatea este calitate”.

Revenind la Centrul de excelență de la Brașov și la Corona, Mariana Târcă a relatat potrivit sursei citate: „Eu am fost pusă la masă cu omul care mi-a făcut foarte mult rău la clubul Corona, el este Emilian Cernica. Iar la discuţiile la care am fost chemată, el era la masă, deci totul aranjat. Domnul Cernica alesese până şi fizioterapeuţi şi medicul, eu mi-am dat seama că nu am ce să caut acolo. Numai eu ştiu cum am jonglat şi cum am încercat să-mi fac meseria la clubul Corona. Plus că era şi preşedinte de club, şi director la DJS, era preşedinte de secţie la hochei, director la Centrul acesta de copii şi juniori. Se crede un mic Napoleon în sportul braşovean, de asta este unde este azi, fără rezultate deosebite. Nu voiam să le fac rău copiilor, mi-am văzut de treaba mea şi i-am lăsat să-şi facă strategia aşa cum au dorit”.

Întregul interviu îl puteți citi aici: http://www.prosport.ro/alte-sporturi/handbal/interviu-mariana-tirca-pus-degetul-rana-crestem-niste-copii-bulversati-crestem-niste-copii-campioni-detalii-nestiute-privire-centrul-national-brasov-idei-ar-vrea-puna-practica-16985149


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button