BRAŞOV. Corona a urcat pe podium în Liga Naţională la handbal feminin
Din păcate, Carmen Cartaş a ajuns la spital cu fractură de piramidă nazală
Corona Braşov şi SCM Craiova, două dintre echipele bune ale campionatului, reprezentante ale României în acest sezon al cupelor europene, au oferit astăzi, la Sala Sporturilor „D. P. Colibaşi”, un meci echilibrat, decis în ultimul sfert de oră.
Oaspetele au început mai bine, s-au desprins repede la trei lungimi şi în prima parte a meciului Corona a fost nevoită să alerge după egalare. Braşovencele au revenit, iar la pauză s-a intrat la egalitate, 17-17. Din păcate, gazdele au pierdut-o pe Carmen Cartaş, care a plecat direct la spital, cu fractură de piramidă nazală. „Galben-albastrele” au dominat startul părţii secunde şi au pus pus pe tabelă o diferenţă de trei lungimi, 21-18. A urmat revenirea oaspetelor, care au egalat în minutul 45, 23-23. Finalul a fost însă al formaţiei de la poalele Tâmpei, care în doar cinci minute s-a desprins la 28-24 şi a rezolvat disputa. S-a încheiat 32-30, Corona a ajuns la 32 p în clasament şi a urcat pe poziţia a treia, depăşind gruparea din Brăila.
Pentru învingătoare au marcat: Zamfir – 8 g, Chiper şi Neagu – câte 6 g, Pricopi – 3 g, Hotea, Dincă şi Raţiu – câte 2 g, Cartaş, Bondar şi Creţu – câte 1 g.
„Am pus în practică tot ce am lucrat la antrenamente şi ne bucurăm pentru această victoie. Sunt fericită că am avut o evoluţie bună şi am reuşit să ajut echipa”, a declarat Marilena Neagu, completată de Denisa Dedu: „O victorie muncită şi meritată. Am întâlnit o echipă puternică, dar ne-am bătut şi am obţinut un succes care ne dă elan pentru perioada următoare”.
Apoi, „secundul” Dumitru Berbece a comentat: „Veneam după partidele grele cu HCM Roman, unele feteau probleme de sănătate, am pierdut-o şi pe Carmen Cartaş, însă echipa s-a mobilizat şi a reuşit această victorie care ne duce pe poziţia a treia. Ne aşteaptă un nou meci dificil, la Ploieşti, dar trebuie să ne adunăm şi să ne luăm revanşa după înfrângerea din tur de pe teren propriu. Vom avea un program extrem de încărcat în februarie, cu meciuri în campionat şi în Cupa EHF”.
De partea cealaltă, Simona Gogârlă, antrenoarea oltencelor a opinat: „Din păcate, cel care a greşit mai mult a pierdut. Am făcut prea multe erori, de care rivalele au profitat”.
În etapa viitoare, duminică, de la ora 20.00, Corona se va duela în deplasare cu CSM Ploieşti.
CITEŞTE ŞI:
CORONA BRAŞOV. Victorie importantă!!!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.