BRAȘOV. Corona a rămas din nou fără antrenor. Vasile Curițeanu a renunțat. Cine îl înlocuiește. UPDATE. Reacția tehnicianului
Vasile Curițeanu nu mai este antrenorul echipei de handbal feminin Corona Brașov.
Conform oficialilor clubului brașovean, tehnicianul a luat de decizia de a renunța, din cauza unor probleme de sănătate.
„Vasile Curiţeanu ne-a anunţat că nu mai poate continua. Ceea ce se întâmplă la echipa de senioare l-a afectat foarte tare şi, cum este de altfel şi normal, a ales să îşi protejeze sănătatea. Înţelegem situaţia, astfel că el va rămâne doar antrenor al Centrului de copii şi juniori şi va ajuta echipa de Divizia A, acolo unde stresul nu este chiar atât de mare”, a declarat Liviu Dragomir, președintele ASC Corona Brașov.
Noul „principal” al formației Corona Brașov este Dragoș Dobrescu, cel care a fost „secund” până acum în acest sezon.
„Nu mă simt bine. A fost problema de după meciul cu Slatina. Mi s-a făcut rău, am avut puseuri de tensiune. Totul s-a accentuat după jocul de la Cluj. Am considerat că trebuie să pun sănătatea mea pe primul plan. Am avut o colaborare foarte bună cu toată lumea, conducere, jucătoare. Le doresc sa iasă din pasa asta și să arate că sunt o echipă. Revin la junioarele mele. Am un grup foarte frumos, copile deosebite și vreu să merg mai departe cu ele. Sper ca în 2-3 ani de aici să se alimenteze echipa mare. Pot ajunge handbaliste de valoare, calitate există”, ne-a declarat Vasile Curițeanu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.