BRAȘOV. Corona a pierdut la Craiova
Corona Brașov a pierdut astăzi, la Craiova, 22-28 (13-15), în etapa a 23-a a Ligii Naționale de handbal feminin, o confruntare care a avut miză doar pentru gruparea gazdă, care luptă pentru un loc pe podium la finalul sezonului.
Pentru Corona Brașov au marcat: Chiper – 6 g, Pricopi – 5 g, Dincă, Ciuciulete, Bondar, Cartaș și Neagu – câte 2 g, Crețu – 1 g.
„A fost un meci cu mult prea multe greşeli individuale neforţate, pentru a putea emite pretenţii în faţa ocupantei locului trei în campionat. Fetele şi-au dorit sa castige acest meci, dar aceste greşeli individuale au făcut diferenţa. Ştiam că va fi un joc disputat, dar dacă exista mai multă atenţie la posesie, alta cred că era situaţia pe tabelă. Una peste alta, indiferent de ceea ce a fost în teren, noi trebuie să ne adunăm pentru că mai sunt partide de jucat şi trebuie să găsim resurse de a lupta până la finalul sezonului”, a declarat antrenorul Dragoș Dobrescu.
În etapa următoare Corona stă, astfel că pentru formația de la poalele Tâmpei urmează o nouă confruntare în deplasare, la Cluj, pe 23 aprilie.
FOTO: Facebook ASC Corona Brasov Official
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.