BRAȘOV. Corona a condus tot meciul cu Vardar Skopje, dar a pierdut în ultimul minut
Corona Brașov a avut parte în această seară de un amical de cinci stele, cu Vardar Skopje, medaliata cu bronz a ultimei ediții a Ligii Campionilor.
Brașovencele au avut în fața o formație la care evoluează multe nume grele ale handbalului mondial, Amandine Leynaud, Siraba Dembele, Anja Althaus, Sanja Damnjanovic, Andrea Penezic sau Andrea Lekic.
Totuși brașovencele au avut o evoluție încântătoare în marea majoritate a timpului, au condus la scor, dar, din păcate, în final au pierdut, 26-27 (14-10).
În prima repriză s-a mers cap la cap doar în primele minute, apoi Corona s-a desprins. Echipa de la poalele Tâmpei conducea cu cu 8-4 în minutul 16, dar Vardar a revenit și a egalat la 10 cu cinci minute înainte de pauză. Finalul primei reprize a fost unul excelent pentru formația antrenată de Bogdan Burcea și Dumitru Berbece, care a marcat de patru ori consecutiv, unul dintre goluri fiind reușit din poartă în poartă de Ana Maria Mârcă. Astfel, la pauză „galben-albastrele” conduceau cu 14-10. Startul părții secunde a fost tot al brașovencelor, iar în minutul 36 tabela arăta un scor incredibil, 18-11. Din păcate, în ultimele 20 de minute ale partidei, ale noastre nu au mai putut ține ritmul excelent, iar rivalele au început cursa de urmărire. S-a făcut 25-25 în minutul 56, Chiper și-a dus din nou echipa în avantaj, dar imediat semifinalista precedentului sezon al Ligii Campionilor a egalat. Finalul a fost unul palpitant. Leynaud a intervenit excelent mingea trimisă de Laura Chiper, iar Mârcă a scos incredibil, față în față cu Dembele. Cu 40 de secunde înainte de final, Lekic a transformat o aruncare de la 7 metri și a stabilit scorul final, 27-26 pentru Vardar.
Mâine, de la ora 19.00, Corona Brașov se va duela cu CSM București.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.